Deputatul PSD Eugen Bejinariu, atac la Gheorghe Flutur: Rareș Bogdan l-a redenumit Gheorghe Vodă cel Cumplit


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a declarat, sâmbătă, la lansarea candidatului PSD la funcția de primar al comunei Șcheia, viceprimarul Cristinel Burac, că cel mai important aspect care a rezultat în urma mitingului electoral PNL din centrul Sucevei este că Rareș Bogdan l-a redenumit pe Gheorghe Flutur în Gheorghe Vodă cel Cumplit.

„Ieri l-am auzit pe Gheorghe Voievod cel Cumplit spunând niște lucruri la întâlnirea cu conducerea PNL și l-am auzit și pe Rareș Bogdan, dar tot ceea ce spune acesta este o minciună. El minte cum respiră, dar spunea că toți cei care vor să vadă administrație performantă să meargă la primăriile cu primari PNL. Îl contrazic. Și noi la Suceava avem 51 de primari și sunt toți absolut performanți”, a spus Bejinariu.

El a dat ca exemplu comuna Dumbrăveni, despre care în cadrul mitingului PNL liderul liberal Nicolae Ciucă a avut doar cuvinte de laudă.

„Toți primarii noștri sunt performanți. Sunt oameni cu zeci de proiecte pe fonduri europene și au atras foarte mulți bani din fonduri europene”, a subliniat Bejinariu.

El a revenit la declarațiile lui Rareș Bogdan și a constatat că prim vicepreședintele PNL l-a redenumit pe Gheorghe Flutur.

„Ceea ce spunea domnul Rareș Bogdan-Mincinosul nu are nicio legătură cu realitatea. Ce este important este că l-a redenumit pe Gheorghe Flutur și l-a făcut Gheorghe Vodă cel Cumplit. Acesta este Gheorghe Flutur care spunea așa pe scenă: tot mandatul meu viitor am de gând să construiesc, să am rezultate, să fiu eficient și să dezvolt. Domnule Gheorghe Voievod cel Cumplit cine te-a oprit pe tine în cele trei mandate să faci toate astea? Ai avut Consiliu, ai avut majoritate, ai avut de toate. De ce nu ai făcut? De ce avem drumuri județene de pământ, de ce avem poduri care cad? De ce avem lucruri nefăcute sau de ce avem lucruri care nu sunt făcute ca în alte județe cu administrație PSD?”, a concluzionat deputatul Eugen Bejinariu.

 Prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat în cadrul mitingului PNL de la Suceava că liberalii sunt partidul cu cele mai multe realizări.

„Suntem partidul care am depus liste în peste 95% din localitățile din România. PNL a adunat 2,34 milioane de semnături și vă mulțumim! Vă mulțumesc că ne ajutați să mergem împreună cu Gheorghe Flutur, acest voievod! Uitați-vă cum arată școlile, infrastructura, etc, așa oamenii vor înțelege de ce  liberalii au dus România mai departe”, a spus Rareș Bogdan.

CMF: 21240002


Intră acum și în grupul de