Gheorghe Șoldan, alături de primarul comunei Satu Mare, Toader Adrian Lavric: Doar în primii trei ani și jumătate ai mandatului său de primar, reflectă viziunea noastră comună de a construi o comunitate mai puternică și mai prosperă


Intră acum și în grupul de

Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, spune că primarul comunei Satu Mare, Toader Adrian Lavric face parte din echipa sa și este unul dintre coechipierii lui în dezvoltarea județului, obiectiv pe care și l-a propus prin dezvoltarea fiecărei localități în parte.

Deputatul Gheorghe Șoldan a fost duminică alături de primarul comunei Satu Mare, Toader Adrian Lavric , la lansarea candidaturii pentru un nou mandat, alături de o parte semnificativă a echipei PSD Suceava, în fața unei audiențe numeroase.

Toader e un primar de acțiune și știu cât de mult și-a dorit să rezolve cât mai multe dintre nevoile comunității sale.

Sub conducerea sa, chiar din primul mandat, s-au derulat sau sunt în desfășurare numeroase proiecte importante pentru comună, respectiv reabilitarea și dotarea școlii din Țibeni, modernizarea dispensarului, amenajarea locuri de joacă pentru copii și îmbunătățirea iluminatului public, construirea unei noi săli de sport, un proiect de 1,5 milioane de euro, renovarea căminului cultural și achiziționarea unei autospeciale de pompieri și dotarea tuturor sălilor de clasă din școli cu echipamente și mobilier nou.

Șoldan a subliniat că un alt punct forte al mandatului de primar al lui Lavric a fost modernizarea infrastructurii rutiere un proiect care a depășit două milioane de euro.

Mai mult, primarul Toader Lavric are un proiect și pentru construcția unei platforme ecologice pentru gestionarea deșeurilor, dar și unul pentru înființarea rețelei de gaz natural, lucrările la apă și canalizare fiind în curs de derulare. 

„Așa cum le-am spus celor aproximativ 200 de oameni prezenți, multe dintre aceste proiecte s-au realizat în echipă, cea de pe plan local a primarului și echipa PSD Suceava. Din funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava voi putea sprijini și mai mult proiectele pentru dezvoltarea comunei Satu Mare. Cu siguranță, mult mai mult decât a făcut-o actuala conducere a administrației județene”, a arătat Șoldan.

El a apreciat că realizările lui Toader Adrian Lavric, doar în primii trei ani și jumătate ai mandatului său de primar, reflectă viziunea comună de a construi o comunitate mai puternică și mai prosperă.

„Pe 9 iunie, îmi doresc ca această viziune să se extindă asupra întregului județ și să înlăturăm mentalitățile învechite, care încă cred că județul se conduce, nu se administrează”, a transmis, cu încredere, Gheorghe Șoldan

CMF: 21240002


Intră acum și în grupul de