Gheorghe Flutur, în inspecție pe șantierele din Rădăuți a cerut constructorilor accelerarea lucrărilor: Zona centrală va deveni una emblematică, atractivă, care să invite la promenadă


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent, miercuri dimineața la ora 7:00, pe șantierele din Rădăuți pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelelor de apă-canal din municipiu. Municipiul Rădăuți beneficiază de un proiect de 15 milioane de euro finanțat prin Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

De față a fost și primarul Bogdan Loghin, Primăria având în centrul orașului un proiect de 2,5 milioane de euro pentru modernizarea centrului civic al Rădăuțiului. Președintele Flutur a discutat atât cu reprezentanții firmei de construcții care realizează lucrarea de apă-canal, cât și cu firma de construcții care lucrează la amenajarea centrului civic.

Gheorghe Flutur a cerut accelerarea lucrărilor, mai ales îngroparea conductelor de apă si canal.

În cadrul proiectului urmează îngroparea cablurilor de curent electric și de telecomunicații, înlocuirea stâlpilor de iluminat cu lampadare specifice zonei. Firma de construcții a dat asigurări că în perioada următoare va începe să reamenajeze trotuarele fiind vorba de circa 4.000 de mp de trotuare din granit negru în jurul clădirii patrulaterului din centrul municipiului Rădăuți. Apoi urmează asfaltarea străzii și amenajarea propriu-zisă a centrului, plantarea de arbori ornamentali, amplasarea de bănci specifice, urmând ca zona centrală să devină una emblematică, atractivă, care să invite la promenadă.

„Primarul Loghin are mai multe șantiere în care se lucrează în Rădăuți. 39 de străzi sunt în curs de modernizare, fiind trase apa și canalul. Primarul Loghin a modernizat școlile din Rădăuți, a construit un liceu tehnologic model, a construit locuințe sociale, locuințe pentru tineri, a amenajat locuri de joacă pentru copii, parcuri, are 2 proiecte pe parcuri fotovoltaice pentru a nu se mai plăti curentul electric la iluminatul public, la clădirile publice si mai nou la spitalul municipal din Rădăuți”, a spus Flutur.

El a reamintit rădăuțenilor că la Rădăuți au fost de recuperat și acoperit „găuri în buget” provocate în urmă cu 4 ani de SC Servicii Comunale, care au fost în cea mai mare parte rezolvate, iar acum municipiul Rădăuți se dezvoltă curajos.

„Așa cum am fost anul trecut am fost foarte des la Vatra Dornei pentru a pune umărul în dezvoltarea orașului, la fel fac acum pentru Rădăuți și la fel voi face și pentru celelalte localități din județul Suceava. Bravo Rădăuți!”, a transmis Gheorghe Flutur.

Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015


Intră acum și în grupul de