Intră acum și în grupul de
Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a participat la o întâlnire la căminul cultural din Rădășeni cu aproximativ 150 de localnici care au venit să discute cu candidații PSD despre viitorul comunei lor, despre cum, împreună cu candidatul PSD pentru funcția de primar, Vasile Pintilie, se poate aduce o schimbare reală în administrația locală, în viața oamenilor din Rădășeni, în cele din urmă.
„O comunitate din care foarte mulți tineri au ales calea străinătății, iar Vasile, Lică cum îi spun cunoscuții, își dorește să le creeze condițiile necesare pentru a-i aduce înapoi. Căsătorit, tată a trei copii, Lică e un antreprenor de succes și, deși nu a mai făcut politică, a decis să se implice tocmai pentru o administrație modernă, orientată spre nevoile oamenilor din comună”, a explicat Șoldan.
El a spus că, sprijinit de echipa PSD Suceava, Vasile Pintilie vrea să atragă cât mai multe investiții prin care să dezvolte comuna, să susțină agricultura locală și să le arate celor aflați departe de familiile lor că și acasă se poate trăi bine.
„Sunt convins că Lică va fi un primar foarte dedicat comunității sale și, așa cum a reușit în mediul privat, va avea succes și în administrația publică. Le-am cerut și eu oamenilor prezenți în sala căminului cultural sprijinul pentru președinția Consiliului Județean Suceava. Vreau să punem umărul împreună pentru Rădășeni, pentru fiecare localitate, de altfel, din județul nostru. Pentru un viitor mai bun pentru fiecare dintre noi, indiferent de satul sau orașul în care trăim”, a spus Gheorghe Șoldan.
El a subliniat că pentru acest angajament are nevoie de primari cât mai buni în echipa sa.
„Cu o astfel de echipă putem transforma întregul județ Suceava într-un model de administrație eficientă. Pentru că dezvoltarea județului înseamnă dezvoltarea fiecărei localități în parte!”, a transmis, cu încredere, Gheorghe Șoldan
Comandat de PSD FILIALA Suceava, cod AEP 21240002
Intră acum și în grupul de