Intră acum și în grupul de
Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a doi candidați liberali la funcția de primar, dar și primari în funcție la această dată, doi stâlpi ai Bucovinei la Comănești și Cacica.
Grigoraș Păstrăv, un vechi primar liberal, a făcut din comuna Comănești o bijuterie, prin foarte multe investiții: modernizare de drumuri, apă și canalizare, gaz metan, școli la standardele cele mai înalte, dispensare, grădinițe, terenuri de sport, toate acestea reprezentând o carte de vizită impresionată a acestui vrednic primar.
Cei peste 200 de oameni prezenți în căminul construit de el la Comănești ne-au promis că noi, liberalii, vom avea aici un scor de podium.
La Cacica, Petru Tudose, un primar cu un palmares impresionant de proiecte pe fonduri europene, dintre care numai pe apă – canal are în derulare proiecte în valoare de 8 milioane de euro la ora actuală, drumuri modernizate, școli, cămin cultural, a demonstrat că această zonă, de un farmec natural extraordinar, poate fi pusă pe harta turistică a României prin profesionalismul, viziunea și dedicarea sa.
Ambiția primarului Tudose este să facă din stațiunea turistică Cacica o perla cu mai multe pensiuni, cu drumuri modernizate, cu parcări și în parteneriat cu Salina Cacica, să amenajeze baza de agrement din jurul minei de sare. Obiectivul următor este acela de modernizare a traseului pentru turiști la Salină de la Cacica, obiectiv care va fi prioritar în următoarea perioadă.
Gheorghe Flutur: “Avem proiecte curajoase pentru Cacica-stațiune turistică, nu departe de viitoare Autostradă A7 și destul de aproape de Autostrada Nordului la Păltinoasa”.
Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015
Intră acum și în grupul de