Gheorghe Șoldan, după ce s-a întâlnit cu mulți suceveni în piața din Vicovu de Sus: Oamenii nu mai cred într-un politician care, timp de 16 ani, a promis lucruri mărețe și a realizat doar lucruri mărunte.


Intră acum și în grupul de

Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a fost sâmbătă dimineața în piața din Vicovu de Sus, unde mulți dintre cei cu care a vorbit i-au spus că doresc o schimbare la conducerea județului.

„Oamenii nu mai cred într-un politician care, timp de 16 ani, a promis lucruri mărețe și a realizat doar lucruri mărunte”, a spus Șoldan.

El a menționat că face parte dintr-o altă generație de politicieni și crede că e timpul pentru o viziune tânără în strategia de dezvoltare a județului Suceava.

„Am susținerea conducerii centrale a celui mai puternic partid din România și am alături de mine o echipă de primari care au demonstrat că fac performanță în administrație, dar și specialiști în diverse domenii, antreprenori, medici, profesori, economiști, arhitecți etc”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Potrivit acestuia, mulți dintre locuitorii județului au realizat că un nou mandat pentru actuala administrație ar însemna încă patru ani pierduți.

„Cum mai pot avea oamenii încredere în promisiuni de dezvoltare când, mandat după mandat, nu s-a realizat nimic semnificativ?  Când, după atâția ani în fruntea județului, nu te poți lăuda cu un proiect major pe bannere, pliante și afișe, ci doar cu imagini cu autostrăzi „furate” de pe internet?”, a mai declarat Gheorghe Șoldan care a transmis că 9 Iunie este Ziua Schimbării.

Comandat de PSD FILIALA Suceava, cod AEP 21240002


Intră acum și în grupul de