Intră acum și în grupul de
Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a participat, miercuri, la Prestige Ballroom, din municipiul Suceava, alături de echipa PSD Suceava, la o întâlnire cu câteva sute de pensionari, unde invitat special a fost ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
În prima parte a întâlnirii discuțiile s-au axat pe tema echipei PSD Suceava și a programului de dezvoltare a județului Suceava pe care intenționează să îl pună în aplicare în calitate de președinte al Consiliului Județean Suceava.
Șoldan le-a spus celor prezenți că se impune o schimbare într-un județ condus de prea mulți ani de un politician care a demonstrat că nu poate mai mult pentru că realitățile și statisticile vorbesc de la sine: județul Suceava este subdezvoltat în comparație cu alte regiuni ale țării.
În partea a doua a discuțiilor, subiectul principal a fost noua lege a pensiilor și beneficiile care vor fi aduse pensionarilor.
Astfel, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat că pensiile vor fi majorate anual, la 1 ianuarie, în funcție de rata medie a inflației, plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.
Ea a arătat că de la 1 ianuarie 2024, punctul de pensie a crescut cu 13,8%, de la 1785 lei la 2032 lei și, mai mult, începând cu 1 septembrie 2024, mulți pensionari vor beneficia de o nouă majorare datorită recalculării.
„Nu pot să uit demagogia colegilor de coaliție care ne spuneau că nu sunt bani să mărim pensiile, iar apoi, după ce legea a fost adoptată, au umplut cutiile poștale din Suceava lăudându-se că datorită lor s-a întâmplat această majorare. Cu PSD la guvernare, oamenii au fost întotdeauna pe primul loc și așa vor rămâne!”, a spus Șoldan.
Spre finalul întâlnirii, Simona Bucura Oprescu și-a făcut timp să răspundă întrebărilor din sală și a discutat cu mai multe persoane despre nelămuririle pe care le aveau în legătură cu recalcularea pensiilor.
„În tot acest timp, am avut discuții plăcute și interesante cu o mare parte dintre cei prezenți și recunosc că am primit multe sfaturi bune. Printre sugestii se numărau și înființarea de centre de zi unde seniorii să poată socializa, construirea de cămine de bătrâni, precum și servicii de îngrijiri medicale la domiciliu și sprijin la domiciliu”, a spus Șoldan.
El a recunoscut că este tânăr, dar este conștient că fără sacrificiile și dedicarea vârstnicilor și pensionarilor noștri nu am fi ajuns astăzi aici.
„Este datoria noastră să le oferim condiții mai bune și să le asigurăm un trai demn, ca semn de recunoștință pentru tot ce au făcut pentru comunitatea noastră. Am încredere că pe 9 iunie vom aduce schimbarea de care atât municipiul Suceava, cât și județul Suceava au nevoie!”, a mai transmis Gheorghe Șoldan.
Comandat de PSD FILIALA Suceava, cod AEP 21240002
Intră acum și în grupul de