Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice al Mănăstirii Bogdănești: Am simțit dragostea dumneavoastră pentru oameni, am simțit harul și vocația de a-i îngriji pe ceilalți


Intră acum și în grupul de

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a vizitat, miercuri după amiaza, Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice al Mănăstirii Bogdănești, informează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Potrivit sursei citate, seniorii  găzduiți aici, dar și personalul care se ocupă de bunăstarea acestora, au stat de vorbă cu ministrul și cu membrii delegației formate din reprezentanți ai autorităților locale și nu numai, le-au transmis mesaje de alinare, asigurându-i că în viitorul apropiat instituțiile statului se vor preocupa de îmbunătățirea calității vieții acestora.

Simona Bucura Oprescu a analizat și amplele lucrări de renovare și consolidare ale uneia dintre clădirile centrului, cunoscută sub numele de Casa Bunicilor, proiect necesar, dar foarte costisitor, prin care se dorește asigurarea unor mai bune condiții de trai celor aproximativ 100 de beneficiari.

Ministrul a transmis și un mesaj dedicat obștii monahale și personalului care se preocupă de bunăstarea vârstnicilor, dar și comunității și susținătorilor activității social-filantropice desfășurate în cadrul căminului.

„Am simțit dragostea dumneavoastră pentru oameni, am simțit harul și vocația de a-i îngriji pe ceilalți, de a avea grijă de cei mai vulnerabili dintre noi și am simțit că Statul Român trebuie să facă mai mult pentru ca Biserica Ortodoxă Română să-și continue misiunea socială inclusiv aici, la Bogdănești, și să și-o îmbunătățească. Aveți angajamentul nostru ferm pentru implicarea și susținerea în proiectele sociale pe care le derulați, fiindcă faceți lucruri extraordinare pentru români și pentru cei care au atâta nevoie de grija noastră. Felicitări și mulțumiri pentru misiunea pe care o îndepliniți aici, la Bogdănești!”, a spus Bucura Oprescu.

Protos. Pamvo Dima, starețul Mănăstirii Bogdănești și coordonatorul centrului rezidențial pentru persoane vârstnice al așezământului monahal, a împărtășit din bucuria acestei vizite importante pentru familia extinsă de aici.

„Am avut bucuria deosebită în după-amiaza acestei zile de a fi vizitați de oaspeți de seamă. Ne-a vizitat doamna ministru Simona Bucura Oprescu, Ministrul Muncii, pentru a înțelege nevoile cu care ne confruntăm legate de căminul de bătrâni, legate de îngrijirea vârstnicilor pe care îi avem în această curte. Vorbim de aproape 100 de vârstnici, oameni nevoiași care cu greu se descurcă și se confruntă cu diferite probleme de sănătate, se confruntă cu diferite neajunsuri și noi, pe lângă ei, prin a asigura cele traiului zilnic. În întâlnirea cu doamna ministru am discutat probleme legate de renovarea Casei Bunicilor, timp în care doamna a și vizitat vârstnicii, i-a îmbrățișat, le-a transmis mesaje de încurajare, i-a mângâiat, a salutat și personalul angajat și totodată a vizitat și șantierul din cadrul Casei Bunicilor”, a precizat acesta.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților menționează că având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, arătată prin jertfa față de aproapele, cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare ale mănăstirii prin care acești vârstnici să beneficieze în continuare de un cămin în care să se asigure toate condițiile unui trai decent sunt îndemnați să doneze în contul:

IBAN: RO76RZBR0000060023896527

Titular: MANASTIREA BOGDANESTI

Valuta: Lei

Nume banca: Raiffeisen Bank

Cod Swift banca: RZBRROBU

Protos. Pamvo DIMA – 0757 607 453

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților alături de oamenii cu suflet mare se implică neîncetat în susținerea celor aflați în nevoie, atât din punct de vedere social, cât și medical, contribuind la atingerea acestui deziderat prin asigurarea unor servicii permanente de asistență socială și medicală, dar și prin sprijin de ordin spiritual, precizează sursa citată.


Intră acum și în grupul de