Gheorghe Flutur anunță de la Bosanci că s-a finalizat asfaltarea pe drumul axial Suceava-Dolhasca: Vine și al doilea strat în perioada următoare


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, de la Bosanci că s-a finalizat asfaltarea drumului județean de pe axa Suceava-Dolhasca.

„S-a finalizat asfaltarea pe tronsonul axial Suceava-Dolhasca prin Ipotești, Bosanci, Udești, Liteni, Dolhasca”, a spus Flutur.

El a menționat că ultimul tronson de asfaltat a fost în Bosanci și s-a finalizat vineri seara târziu.

„Acum este asfalt. Vine și al doilea strat în perioada următoare”, a spus președintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur a explicat că lucrările au fost prelungite din cauza unui litigiu comercial.

„Am rezolvat problema. S-a rezolvat asfaltarea acestui drum, un drum de 75 de kilometri, modern, cu 63 de milioane de euro din care 30 de milioane de euro bani europeni și diferența de 33 de milioane de euro de la Consiliul Județean Suceava. A fost o investiție mare. Sunt 11 poduri din care șase noi și cinci reparate, unul peste Siret și unul peste Suceava la Dărmănești, 19 stații pentru autobuze, o investiție care va rămâne și va dăinui de aici încolo și va duce la dezvoltarea județului Suceava”, a spus Flutur.

El a mai declarat că și pe celălalt tronson Liteni-Moara spre Zaharești s-a finalizat și că mai trebuie modernizat drumul pe mai puțin de un kilometru în Stroiești și va fi circulabil.

„După cum vedeți alaltăieri am fost în teren și v-am arătat centura ocolitoare la Vicovu de Sus, stadionul de fotbal de la Putna. Ieri s-a deschis terminalul pentru transport cereale de la Dornești de zece milioane de euro. Ieri v-am arătat șantierele de la Marginea pentru apă, canalizare, poduri, drumuri. Astăzi am fost la Șcheia-Sf. Ilie și acolo v-am arătat lucrări de apă și canalizare. Acum suntem pe axă. Suceava este un șantier în care se rostogolesc proiecte de peste trei miliarde de euro. Asta am dorit, o Suceavă în plină dezvoltare și acest lucru îl vedeți în fiecare zi”, a spus Gheorghe Flutur.

Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015


Intră acum și în grupul de