Intră acum și în grupul de
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, împreună cu prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, au fost prezenți, luni, în județul Botoșani, la Ungureni, o zonă agricolă, la o întâlnire cu mai mulți fermieri care lucrează câteva mii de hectare de teren. Aceștia dețin silozuri și stochează 20 de mii de tone de cereale și au, de asemenea, ferme avicole. În acest județ există trei cooperative mari, adică asocieri de câteva zeci de fermieri fiecare.
Cele mai mari probleme cu care se confruntă fermierii din Botoșani sunt legate de lipsa apei. Județul Botoșani are probleme cu apa în câteva orașe, cum ar fi Săveni și Darabani, dar și o criză a apei în agricultură pentru fermieri. O altă problemă ridicată este nevoia de a aduce gaz pentru uscarea și procesarea cerealelor, deoarece costurile de transport până în portul Constanța sunt mari și îi fac pe fermieri să lucreze în pierdere.
Este nevoie de o strategie națională în care magistralele de gaz să aducă gaz în Botoșani, atât pentru încălzirea populației, cât și pentru procesarea produselor agricole. Cei din sud sunt avantajați deoarece au apă în canale de irigație și distanțe mai mici până la Constanța, în comparație cu cei din nord, care au doar dezavantaje.
Fostul ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur a subliniat clar necesitatea de a încuraja procesarea locală a produselor, în loc să exportăm materie primă. „Astăzi, din cauza lipsei unei strategii coerente a politicilor agricole, România exportă produse brute în Uniunea Europeană. Banii europeni pe care îi primim din subvenții îi exportăm și nu rămânem cu nimic. De asemenea, este nevoie de înființarea camerelor agricole la primării pentru a învăța fermierii să se asocieze, să își organizeze procesarea și desfacerea produselor.”
Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015
Intră acum și în grupul de