Ion Lungu: Sala Polivalentă este un obiectiv al echipei liberale


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, de pe șantierul Sălii Polivalente cu 5000 de locuri care se construiește în zona viitorului complex sportiv că acesta este un obiectiv foarte important al echipei liberale.

„Sala Polivalentă este un obiectiv important pentru oraș, pentru municipalitate. Este un obiectiv, asta este realitatea, al PNL, al echipei liberale”, a spus Ion Lungu.

El a spus că investiția ar urma să fie finalizată în luna mai a anului viitor și a precizat că sala principală va avea 500 de locuri, iar sala de antrenament aproape 300 de locuri și că s-a gândit bine ca atunci când se vor face antrenamente să nu fie necesară folosirea încălzirii pentru sala mare.

„Este o realitate. Astăzi este cea mai mare sală polivalentă din Moldova.

La rândul său, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că fondul cu loviturile de ciocan sau zgomotul flex-urilor arată starea de spirit din județul Suceava.

„A fost o luptă lungă pentru a obține finanțări pentru acest tip de investiție în România. Mă bucur că se materializează. Lucian Harșovschi va fi primarul care va avea misiunea să o finalizeze și să îi dăm utilitatea necesară. Merita Suceava o astfel de sală ca să putem ține evenimente pentru că de foarte multe ori nu am avut unde să le ținem”, a spus Flutur.

Gheorghe Flutur a mai declarat că în județ este o preocupare pentru investiții necesare pentru activități sportive, arătând că la Putna este un stadion de fotbal european, dar că sunt și la Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului asemenea investiții.

El a mai spus că numai în zona căminelor culturale și a caselor de cultură, în județul Suceava un număr de 98 de primării au investit în 130 de clădiri.

În ceea ce privește Sala Polivalentă, Gheorghe Flutur i-a felicitat pe primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi, arătând că nu a fost simplu să aducă această investiție la Suceava.

El a cerut primarilor să facă utile sălile de sport.

„Avem foarte multe săli de sport. Ele trebuie să producă sportivi și să mergem spre sportul de performanță. Va veni ziua când fiecare localitatea trebuie să justifice că are o sală de sport”, a declarat președintele CJ Suceava.

Flutur spune că la Suceava are noroc și de Universitate care face performanță și crede că și Suceava va trebui să intre în „zodia sportului”.

Ion Lungu a arătat însă că la Suceava sălile de sport duduie, fiind numeroase cereri din partea sucevenilor pentru a fi închiriate.

Deputatul PNL Ioan Balan a spus că este fericit că echipa de la Primăria Suceava și președintele CJ Suceava au contribuit decisiv pentru această investiție care vine în întâmpinarea așteptărilor sucevenilor.

Lucian Harșovschi a precizat că această sală polivalentă se face datorită unor oameni și a mulțumit primarului Ion Lungu care a făcut numeroase drumuri la București pentru a obține finanțarea pentru această sală dorită, dar care a fost mult timp blocată la CNI, iar primarul a fost sprijinit de Gheorghe Flutur la București pentru că a fost nevoie de sprijin guvernamental, dar că și parlamentarii Sucevei în frunte cu Ioan Balan au militat ca această sală să fie construită.

Viceprimarul a menționat că investiția are mai multe facilități pe lângă suprafața de joc, cum ar fi zone pentru expoziție, sală de conferință, la demisol vor fi restaurante, dar că important este că municipalitatea va pune la dispoziția pensionarilor cluburi pentru a-și petrece timpul liber.

Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015


Intră acum și în grupul de