Senatorul PSD Ioan Stan: Recalcularea pensiilor aduce beneficii pentru 3,8 milioane de pensionari și elimină inechitățile care se perpetuau de decenii


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, joi, că Guvernul Marcel Ciolacu și-a respectat promisiunea față de pensionari și a finalizat recalcularea pensiilor în termenul legal, astfel încât peste 82%  dintre pensionari să beneficieze de a doua majorare a pensiei din acest an.

.

Potrivit lui Ioan Stan, în medie, majorarea este 26,65% pentru 3,8 milioane de pensionari.

„Cumulat cu indexarea de 13,8% aplicată tuturor pensiilor, la 1 ianuarie, se ajunge la o creștere de peste 40% în acest an, ceea ce înseamnă o mărire consistentă a puterii de cumpărare. Acesta a fost unul dintre obiectivele majore ale PSD în momentul intrării la guvernare, după înghețarea punctului de pensie din Guvernarea Cîțu-USR”, a spus liderul social-democrat sucevean.

Potrivit lui Ioan Stan, cel mai important beneficiu al recalculării este eliminarea inechităților care se perpetuau de decenii întregi în sistemul de pensii și că de la 1 septembrie  2024 pentru muncă și contribuții egale se vor acorda pensii egale.

„Totodată, este important de precizat că în cursul procesului de adoptare și implementare a noii Legi a pensiilor, PSD a reușit să convingă reprezentanții Comisiei Europene să accepte modificarea PNRR, în sensul eliminării plafonului de 9,4% din PIB pe care guvernele de dreapta l-au pus cu cinism  pentru înghețarea pensiilor pe următorii 50 de ani”, a subliniat senatorul sucevean.

Ioan Stan a mai remarcat că este pentru prima dată când în România se recalculează și se verifică toate pensiile din sistemul public și că anterior, modificările legislative care implicau recalculare au vizat doar anumite categorii de pensionari, nu tot sistemul în ansamblul său.

„Drept urmare, cei 3,8 milioane de pensionari care vor avea majorări de pensii vor beneficia de o creștere medie de 622 lei, adică o majorare medie procentuală de aproape 27%. Ca efect al creșterii pensiei în urma recalculării, la o valoare de peste 1.281 lei (nivelul indemnizației sociale pentru pensionari), peste 90.000 de pensionari ies din această categorie a indemnizației minime”, a mai spus Ioan Stan.

El a mai menționat că aproximativ 0,8 milioane de pensii, respectiv 17,44% din total, nu vor crește în urma recalculării. La cele mai multe dintre ele (aproape 720.000), cuantumul rezultat în urma recalculării este mai mic decât pensia primită în luna august. Însă pensia lor nu va scădea, pentru că beneficiază de cuantumul mai favorabil.

„Cei care nu vor beneficia de majorare în urma recalculării au beneficiat până în prezent de un surplus la pensie, comparativ cu alți pensionari care au contribuit și au muncit la fel. Prin recalculare se ridică celelalte pensii, astfel încât această inechitate să fie eliminată.

Subliniem însă că inclusiv cei care nu vor avea pensia majorată de la 1 septembrie, au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului, care s-a aplicat tuturor pensiilor din sistemul public”, a concluzionat Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de