Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, duminică, într-o conferință de presă la sediul PSD Suceava că, în urma negocierilor făcute cu Comisia Europeană, România a obținut prelungirea cu încă 12 ani, până în 2035, a perioadei în care pot fi menținute condițiile speciale și deosebite de muncă, esențiale pentru reducerea vârstei de pensionare a unor categorii de angajați. Acestea fuseseră anterior amenințate de reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), negociat de guvernul precedent.
Adomnicăi a subliniat că, deși PNRR prevedea eliminarea acestor condiții speciale, PSD a reușit să obțină o eșalonare, menținând astfel o serie de beneficii pentru muncitorii din domenii riscante, cum ar fi minerii. Ea a asigurat că pensiile actuale vor rămâne neschimbate, în ciuda temerilor că viitoare modificări legislative ar putea reduce cuantumul acestora.
Deputatul PSD Mirela Adomnicăi a adus astfel clarificări privind reformele recente legate de pensii și condițiile speciale de muncă, rezultate în urma negocierilor cu Comisia Europeană și a aplicării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Adomnicăi a subliniat că, pe lângă plafonul de 9,5% din PIB negociat de guvernul PNL-USR pentru PNRR, o problemă majoră cu care s-au confruntat cei din PSD a fost legată de condițiile speciale și deosebite de muncă. Potrivit acesteia, PNRR prevedea inițial desființarea acestor condiții. „Am reușit să obținem o extensie de 12 ani, până în 2035, pentru menținerea acestor condiții, subliniind angajamentul angajatorilor de a crea medii de muncă corespunzătoare,” a explicat Adomnicăi.
Ea a spus că a văzut o statistică europeană și a constatat că sunt state europene care nici măcar nu reglementează condiții speciale, condiții deosebite de muncă.
„Marea majoritate, în afară de Franța și Grecia, nici măcar nu acceptă pensionarea anticipată pentru cei care lucrează în condiții mai deosebite de muncă. Chiar și cu aceste modificări, România rămâne țara din Uniunea Europeană cu legislația cea mai favorabilă pentru această categorie”, a spus Adomnicăi.
De asemenea, deputatul a declarat că, în urma discuțiilor intense avute de miniștrii PSD ai Muncii, s-a stabilit păstrarea beneficiilor pentru muncitorii în condiții speciale și deosebite de muncă, inclusiv reducerea vârstei de pensionare. ” Tot 25 de ani a rămas pentru cei care lucrează în subteran, reducere de la 13 la zece ani pentru cei cu condiții speciale de muncă și de la 10 ani la șapte ani, cu cei condiții deosebite, cu punctaj suplimentar,” a adăugat Adomnicăi.
În plus, deputatul a răspuns temerilor pensionarilor de la EM Crucea legate de posibile modificări legislative viitoare care ar putea afecta pensiile, amintind că reprezentanți ai acestora au avut discuții la sediul PSD Suceava cu președintele ales al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la care a participat și directorul Casei Județene de Pensii Suceava.
„Concluzia este că, într-adevăr, pensiile rămân în plată așa cum le-au avut până acum. Nu pierd niciun leu. Teama lor este că prin modificări legislative și în contextul internațional s-ar putea ca, la un moment dat, printr-o ordonanță de urgență, un guvern viitor să decidă că în plată să fie pensia recalculată mai mică și nu cea care este conservată acum. Asta este principala lor îngrijorare și nu că pe decizia lor de pensionare le apare un cuantum mai mic. Eu l-am văzut și pe premierul Ciolacu dând asigurări, dincolo de textul de lege care păstrează în plată cuantumul mai mare, dincolo de comunicarea oficială, cu adresele trimise către toți pensionarii, cu garanția asumată că nu se va modifica pensia în plată și nu se va trece la pensia recalculată, avem acest angajament și jalon asumat referitor la pensii pentru care am beneficiat de fonduri europene. Ne-am asumat obligația să nu modificăm timp de cinci ani de zile această lege pentru că altfel riscăm să pierdem aceste fonduri europene”, a spus deputatul social-democrat.
Adomnicăi a criticat și poziția deputatului PNL Angelica Fădor, evidențiind că legea privind pensiile a fost votată de toți parlamentarii fără obiecții. Deputatul PSD a menționat că legea a fost bine primită de șeful liberal al Casei Naționale de Pensii, care a considerat-o „bună și profund liberală”.
În plus, Adomnicăi a exprimat empatie pentru minerii de la Crucea și și-a exprimat dorința de a găsi soluții pentru cei care urmează să se pensioneze sub actuala legislație, comparând situația cu cea a nevăzătorilor pentru care s-au găsit soluții specifice.
„Mi-aș dori ca nemulțumirea aceasta care, văd că la un moment dat este manipulată politic și canalizată în acest context electoral, să fie gestionată astfel încât așa cum s-a găsit pentru nevăzători o soluție, să putem găsi o soluție și pentru cei care urmează să se pensioneze și care vor avea decizii de pensii pe actuala legislație și nu va fi niciun cuantum mai mare care să poată fi conservat. Acolo mi-aș dori să găsim o soluție cum am găsit pentru nevăzători”, a mai spus deputatul.
Ea a criticat intervențiile politice în acest subiect, sugerând că nemulțumirile sunt manipulate politic în contextul electoral și a cerut partenerilor din PNL să colaboreze pentru a găsi soluții echilibrate.
„PNRR a fost atât de prost gândit ca în povestea că cineva aruncă o piatră, iar apoi zece deștepți stau pe margine să liniștească apele. Dacă au fost parteneri cei de la PNL cu cei care au aruncat piatra, eu cred că ar trebui să fie parteneri și cu noi, PSD, care încercăm să liniștim apele și să le așezăm în cea mai bună formulă posibilă în contextul dat”, a concluzionat Mirela Adomnicăi.
Intră acum și în grupul de