Flutur, după discuții cu ministrul Finanțelor, anunță că rectificarea bugetară va acoperi sumele necesare pentru mai multe domenii: Este o urgență acțiunea de stingere a datoriilor și plata restanțelor la firmele care lucrează în toată țara pe proiecte de investiții


Intră acum și în grupul de

Gheorghe Flutur, prim-vicepreședintele PNL și președintele PNL Suceava care lucrează în aceste zile la sinteza Programului de Guvernare al Partidului Național Liberal, fiind coordonatorul acestui proiect a purtat discuții și cu ministrul liberal al Finanţelor Publice, Marcel Boloş.

Astfel, Gheorghe Flutur spune că are câteva vești importante atât pentru primari cât și pentru mediul de afaceri. „Referitor la ultima rectificare bugetară care se va aproba săptămâna viitoare în Guvern și care este deja publică, precizez faptul că această rectificare este consecință a discuțiilor din ultimele ședințe ale Coaliției, unde noi, liberalii, am solicitat acoperirea restanțelor de plată în mai multe domenii. Așadar, este prevăzută alocarea sumei de 2, 6 miliarde lei din care 208 milioane de lei salariile personalului neclerical, plătit prin consiliile județene, 70 milioane de lei pentru programul Masa caldă în școli, 914 milioane de lei pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități, 242 milioane de lei decontare transport elevi și 17 milioane de lei susținerea învățământului privat/programe pentru creșe. De asemenea, se are în vedere alocarea a 192 milioane de lei către Direcțiile Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului și 1,3 miliarde de lei pentru plata arieratelor locale: plată furnizori, obligații față de stat etc. Se alocă, de asemenea, peste 1,2 miliarde de lei sume restante înregistrate în contabilitățile primăriilor, inclusiv pentru instituțiile publice din subordinea lor, și aici ne referim inclusiv la spitale locale. Este vorba de datorii raportate până la 31 august 2024, referitoare la furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, inclusiv cei care produc, transportă și distribuie energie termică în sistemul centralizat”, a spus Flutur.

El a menționat că urmează, în zilele următoare, alocarea altor resurse, circa 2, 5 miliarde lei pentru plata lucrărilor din Programul Național de Investiții Anghel Saligny, Compania Națională de Investiții (CNI), Componenta 5 – Valul Renovării, proiecte finanțe de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

„Este o urgență acțiunea de stingere a datoriilor și plata restanțelor la firmele care lucrează în toată țara pe proiecte de investiții, pentru a nu părăsi șantierele și pentru a valorifica vremea favorabilă până la venirea iernii”, a precizat Gheorghe Flutur.

Președintele Flutur a mai adăugată că a discutat cu ministrul de finanțe și estimează că urmează alocarea a circa 3 miliarde de lei pentru primării și consilii județene, alocare care va fi în luna octombrie și o ultimă alocare de la Ministerul Dezvoltării, de încă 5 miliarde de lei până la sfârșitul anului pentru lucrările pe programul „Anghel Saligny”, CNI și alte programe ale Ministerului Dezvoltării.

„Așadar vești bune pentru beneficiari, dar și pentru constructorii și furnizori de servicii”, a concluzionat Flutur.


Intră acum și în grupul de