PNL Suceava, primii la startul depunerii candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. Flutur: Suceava are nevoie de dezvoltare ca de aer!


Intră acum și în grupul de

PNL Suceava este prima organizație care depune listele de candidați alături de semnăturile de susținere pentru candidaturile la alegerile parlamentare.

Președintele organizației, Gheorghe Flutur, a declarat la Biroul Electoral Județean Suceava că s-au colectat peste 100.000 de semnături și că s-au îndosariat peste 92.000 de semnături.

La ora 12:00, echipa liberală a depus oficial documentele necesare, marcând un început ambițios de campanie.

„Avem o echipă completă, cu multă experiență politică, care acoperă întreg județul și toate problemele acestuia,” a declarat Gheorghe Flutur, subliniind unitatea și forța echipei. PNL Suceava a reușit să adune peste 100.000 de semnături de susținere, un semn pozitiv din partea electoratului. Cu toate acestea, Flutur a atras atenția că „nu ne culcăm pe o ureche, pentru că știm că avem mult de muncit.”

Programul PNL pentru județul Suceava se va concentra pe continuarea proiectelor majore de infrastructură, în special autostrada A7 și Autostrada Nordului. „Drumul nostru spre Parlament este garanția că aceste proiecte se vor întâmpla”, a spus Flutur, adăugând că valoarea proiectelor pentru județul Suceava depășește 4 miliarde de euro. Stabilitatea politică și capacitatea de negociere vor fi esențiale pentru atragerea fondurilor necesare dezvoltării județului.

„ Pentru județul Suceava câteva linii de forță vreau să le spun acum. În primul rând vrem ca proiectele mari pentru județul Suceava să se întâmple. Drumul nostru spre Parlament este garanția că autostrada A 7 va veni la Suceava și la Siret, că la Autostrada Nordului va începe construcția ei și se va întâmpla acest lucru și vă spune un om care a contribuit alături de colegii mei la demararea acestor proiecte. Sunt proiecte în județul Suceava de peste 4 miliarde de euro. Ne trebuie maturitate politică, stabilitate politică, înțelepciune, echipă și capacitate de negociere ca acești bani să vină în continuare în toate domeniile de activitate”, a declarat liderul liberal.

Flutur a mai subliniat că va preda mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava cu multe realizări și va merge „încărcat de lucruri pozitive” către Parlament, garantând sucevenilor că proiectele începute vor fi continuate. Alături de el, toți colegii din echipa liberală, inclusiv Ioan Bălan, Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu și Daniel Cadariu, vor susține împreună dezvoltarea județului.

Printre prioritățile PNL Suceava se numără crearea de locuri de muncă, atragerea diasporei înapoi în județ și asigurarea unei mai mari siguranțe și bunăstări pentru locuitorii Sucevei. „Suceava are nevoie de dezvoltare ca de aer”, a concluzionat Flutur, exprimând încrederea că echipa liberală va continua să colaboreze pentru binele sucevenilor în viitorul Parlament al României.

„Mergem la drum pentru că Suceava are nevoie de locuri de muncă mai multe. Poate că e o vorbă prea largă asta cu locuri de muncă. Autostrăzile trebuie să aducă locuri de muncă. Suceava are nevoie de dezvoltare ca de aer. Suceava are nevoie de întoarcerea diasporei acasă. Suceava are nevoie de siguranța oamenilor de confortul și de bunăstarea lor și noi trebuie să avem grijă ca aceste lucruri să se întâmple. De aceea suntem la start pregătiți să fim alături de suceveni în bătălia care urmează. Nu vor fi ani ușori, dar oamenii înțelepți trebuie să-și dea mâna pentru Suceava. Asta am făcut-o noi și suntem pregătiți să colaborăm pentru binele sucevenilor în Parlamentul României”, a spus Flutur.

La rândul său, președintele organizației municipale PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat că în zilele care urmează, de precampanie și campanie echipa liberală va arăta ce a făcut pentru Suceava în mandatul care se încheie și ce propune în mandatul 2024-2028.

„Suntem o echipă performantă care am realizat performanță în decursul anilor, atât administrativă cât și politică. Cred că avem concentrată aici cea mai bună experiență și dacă vorbim de experiență parlamentară suntem după un mandat în care am o multidine de legi care acoperă tot spectrul legislativ românesc. Mai mult decât atât Bălan a subliniat că pe listele PNL Suceava sunt trei foști miniștri care atunci când au făcut parte din echipa guvernamentală au făcut tot ce au putut pentru Suceava, pentru Bucovina.  Suntem pregătiți pentru mandatul 2024-2028 nu pentru noi, ci pentru Suceava”, a concluzionat Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de