Intră acum și în grupul de
Președintele validat al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, vicepreședintele pentru dezvoltare regională și locală al PSD, a participat, sâmbătă la depunerea candidaturii lui Marcel Ciolacu pentru Președinția României.
Șoldan consideră că Marcel Ciolacu este calea sigură pentru România și a transmis că acesta este un lider echilibrat, cu viziune, care a demonstrat că este alegerea corectă pentru țară.
„Marcel Ciolacu are un plan pentru România, un plan pe care l-a început deja în mandatul său de premier și pe care îl va duce mai departe în calitate de președinte al tuturor românilor”, a spus Șoldan.
El a transmis sucevenilor că la alegerile din iunie a promis că va aduce Suceava în primele județe ale României și că această promisiune se va transforma în realitate.
„Avem nevoie din nou de sprijinul vostru, pentru alegerile care urmează. Să facem cea mai bună alegere pentru Suceava, pentru România”, a transmis Gheorghe Șoldan, cu încredere într-un viitor mai bun pentru toți.
Intră acum și în grupul de