Intră acum și în grupul de
Secretarul executiv al PSD Suceava, Cristian Șologon, a transmis un comunicat de presă în care critică dur activitatea fostului președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, acuzându-l de „12 ani de minciuni și promisiuni neîndeplinite”.
Șologon a menționat că Flutur, după mai mult de un deceniu în fruntea județului, a lăsat în urmă doar planuri și desene de infrastructură, fără realizări concrete. Acesta susține că fostul președinte al CJ a cheltuit 500.000 de euro din bugetul județean pentru un studiu de fezabilitate privind construcția unei centuri ocolitoare la Gura Humorului, care ar necesita o investiție de 540 de milioane de euro. În lipsa unei surse de finanțare Flutur este acuzat că a folosit fondurile județului în mod iresponsabil pentru astfel de „proiecte faraonice”.
Comunicatul critică și abordarea pe care Gheorghe Flutur o are față de problemele județului, acuzându-l de populism și demagogie. Potrivit lui Șologon, PSD Suceava va prelua mandatul și va găsi soluții reale pentru a finaliza acest proiect important pentru infrastructura județului, subliniind că noul președinte ales, Gheorghe Șoldan, este angajat să rezolve această problemă într-un timp rezonabil.
Vă prezentăm integral comunicatul semnat de Cristian Șologon:
„Cât de disperat să fii?
Gheorghe Flutur, după 12 ani de minciuni și promisiuni, cu măsuța și scăunelul în intersecție la Humor…
Acel moment când îl vezi pe Gheorghe Flutur cu scăunelul și măsuța în intersecție la Humor, după 12 ani în care a condus județul și ne-a arătat doar desene cu centuri și autostrăzi.
A luat 500.000 de euro din banii publici, a “desenat” o centură de 540 de milioane de euro, deși știa că nu are finanțare și acum urlă ca din gură de șarpe că PSD nu o construiește.
E clar, omul e disperat.
Ar face orice, ar spune orice, doar, doar va mai crede cineva cât de mult a vrut să facă el pentru județ, dar, ce să vezi, nu a mai apucat.
Pentru că pe 9 iunie l-ați trimis acasă.
Care casă, aici e discutabil, pentru că politicianul Flutur e ba din Botoșana, ba din Gura Humorului, ba din Capu Câmpului… Ce să mai vorbim, e “acasă, în Bucovina”.
De o vreme încoace, când citesc în presa locală declarațiile lui Gheorghe Flutur, mă simt ca Ion în bancul acela cu Maria pe care o prinde în pat cu altul, iar ea îi zice cu nonșalanță:
„Bă, Ioane, tu crezi ce vezi sau crezi ce îți zic EU?”
Cam așa e și cu Gheorghe Flutur:
“Suceveni, voi credeți ce vedeți sau ce vă zic eu?”
Pentru că una e realitatea, așa cum reiese clar din cifre, și cu totul altceva vinde opiniei publice încă președintele în funcție al administrației județene.
În cei 12 ani de mandat în fruntea Consiliului Județean și în cei 25 de politică “la cel mai înalt nivel”, așa cum îi place să se laude, a avut tot timpul din lume să realizeze ceea ce se plânge acum că trebuie să facă PSD, care încă nu a preluat mandatul.
Și ne cere să ducem la îndeplinire aberațiile faraonice pe care le-a visat și pentru care a plătit bani grei, din banii județului, pentru studii de fezabilitate.
Zilele trecute, se văita în fața membrilor PNL Suceava, adunați în sala mică a Casei de Cultură Suceava, dar suficient de tare cât să-l audă jurnaliștii, de mult discutata centură de la Gura Humorului, orașul în care a locuit în toate cele trei mandate onor președintele de CJ, Gheorghe Flutur.
Să facem o scurtă recapitulare a acestui subiect.
Dl Flutur s-a angajat că va gestiona, prin Consiliul Județean, pașii pentru construcția centurii.
Și ce a făcut?
A contractat o firmă, care a făcut un studiu de fezabilitate în baza indicațiilor date de “specialistul în drumuri și podețe”, Gheorghe Flutur.
Totul plătit din bugetul instituției: 2,5 milioane de lei, aproximativ 500.000 de euro.
Adică contravaloarea a 10 microbuze școlare sau modernizarea a 10 km de drum județean.
Iar pentru realizarea variantei ocolitoare, 10 km de drum cu profil de autostradă, trasați după viziunea “specialistului în construcții” Flutur, experții au făcut calculul:
Este nevoie de 540 de milioane de euro.
– “Aveți banii?
– Nu, dar uite ce desen frumos a ieșit. Cheamă presa!”
A identificat Gheorghe Flutur vreo sursă de finanțare?
Nu, nici vorbă. Doar declarații…
Ca să avem o comparație legată de sumă, Centura Bucureștiului, metropolă de 2,5 milioane de locuitori, costă mai puțin.
Pentru cei 51,17 km din segmentul sud (adică o lungime de cinci ori mai mare decât Centura Humorului), costurile sunt de 486 de milioane de euro.
Dragi suceveni, nu e un banc. E realitatea.
Și vicepreședinte al PNL la nivel național.
Și în toți acești ani a făcut doar „desene”.
Pe care le-a împachetat în promisiuni și a plătit bani grei din bugetul instituției, deși nu avea surse de finanțare.
Iar acum, rănit serios după alegerile din 9 iunie, caută scuze.
Centura ocolitoare de la Gura Humorului? O vom face noi, așa cum a promis, de altfel, președintele ales al Consiliului Județean, dl Gheorghe Șoldan.
Vom găsi surse de finanțare și vom rezolva o dată și pentru totdeauna și această problemă.
Și n-o să ne ia 12 ani! În nici un caz.
Diferența este că pentru noi vorbesc și vor vorbi faptele, nu declarațiile demagogice.
Între timp, domnul Flutur poate să meargă cu scăunelul și măsuța „în intersecție la Humor”, așa cum a declarat.
Dacă vrea, îi asigurăm noi logistica, că poate așa va afla, în sfârșit, ce cred despre mandatele lui sucevenii care tranzitează Humorul.
Dacă nu acceptă recuzita de la noi, poate folosi același scăunel și aceeași măsuță pe care le-a folosit la ușa lui Ludovic Orban”
Intră acum și în grupul de