Gheorghe Șoldan de la lansarea Proiectului de Țară al lui Marcel Ciolacu: Avem, în sfârșit, un plan concret pentru România, pentru toți românii.


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, vicepreședinte al PSD, a participat, duminică, la  lansarea Proiectului de Țară al celui pe care l-a numit viitorul președinte al României, Marcel Ciolacu și și-a exprimat convingerea că există, în sfârșit, un plan concret pentru România, pentru toți românii.

„Marcel Ciolacu a venit cu o viziune clară, axată pe dezvoltarea reală a țării, un Proiect de Țară care presupune investiții de peste 155 de miliarde de euro în următorii cinci ani. Un Plan Național centrat pe creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, reindustrializarea României, finalizarea autostrăzilor, șanse egale la educație și sănătate și respect pentru românii din Diaspora. Un plan în care a vorbit inclusiv de soluții pentru protejarea tinerilor de consumul de droguri și stoparea declinului demografic”, a spus Gheorghe Șoldan.

El consideră că Proiectul de Țară prezentat de Marcel Ciolacu este exact ceea ce a lipsit până acum, respectiv o strategie clară de dezvoltare și o echipă puternică și responsabilă care să o pună în aplicare până la capăt.

„Guvernarea PSD, cu Marcel Ciolacu premier, a demonstrat că suntem pe drumul cel bun”, a subliniat Șoldan.

Președintele CJ Suceava a mai declarat că în România s-a început unirea regiunilor țării prin autostrăzi, fiind peste 800 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în lucru, se construiesc spitale regionale și nivelul investițiilor publice a ajuns a atins un record.

Mai mult, Șoldan spune că PSD a crescut veniturile românilor și a făcut dreptate pentru 3,8 milioane de pensionari, protejând populația și economia prin măsurile de plafonare a prețurilor la energie și alimentele de bază.

Totodată, s-au investit miliarde de euro și au fost create 500.000 de noi locuri de muncă, iar până la finalul acestui an, a anunțat și astăzi premierul, România va fi în Schengen, a spus acesta.

Gheorghe Șoldan s-a adresat sucenilor arătând că Proiectul de Țară pe care l-a propus Marcel Ciolacu e despre soluții, nu despre discursuri goale.

„România are nevoie de un președinte pentru toți românii, nu de unul care dezbină și împarte țara în tabere sau încearcă să distrugă un partid sau altul, pentru că asta înseamnă să lupți tot cu românii tăi. Un președinte trebuie să fie al tuturor românilor, indiferent de convingerile politice, fie de stânga, fie de dreapta. Marcel Ciolacu este președintele de care România are nevoie. El este calea sigură pentru România! Un lider responsabil, capabil, determinat, cu o echipă puternică în spate. Împreună putem face din România, în următorii cinci ani, a 10-a economie a Uniunii Europene. Și acesta trebuie să fie obiectivul nostru strategic!”, a spus Șoldan care a transmis succes lui Marcel Ciolacu.


Intră acum și în grupul de