Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat, marți, la învestirea primarului din Botoșana, Andrei Sticleț, cu care s-a întâlnit pe câmpuri pentru a soluționa problema alimentării cu apă deși niciunul dintre ei nu fusese încă învestit în funcție.
„Am fost astăzi la învestirea noului primar al comunei Botoșana, Andrei Sticlet, un tânăr ambițios și hotărât să aducă în următorii patru ani schimbările pe care comunitatea le așteaptă de prea mult timp. Ne-am întâlnit acum două luni pe un câmp din Păltinoasa, atunci când Botoșana a rămas fără apă, după ce problema alimentării cu apă a comunei a fost ignorată ani la rând de conducerea județului”, a spus Șoldan.
El a menționat că a stabilit atunci cu primarul Sticleț că este absolut necesară construirea unei noi conducte de aducțiune cu o capacitate de captare mai mare și am promis că voi găsi și finanțarea necesară.
„Nici eu și nici el nu ne preluaserăm atunci mandatele, dar nu am putut sta deoparte și ne-am implicat să găsim o rezolvare. Așa cum personal am făcut-o și în iulie a.c. la Solca, când un oraș întreg a rămas fără apă”, a menționat președintele CJ Suceava.
El le-a transmis primarului Adrian Sticleț și consilierilor locali mult succes în noul mandat.
„Așa cum am declarat și astăzi, la ceremonia de învestire, indiferent de partidul din care facem parte, trebuie să avem același scop: Să dezvoltăm Botoșana, să dezvoltăm județul! Împreună”, a transmis cu încredere Gheorghe Șoldan
Intră acum și în grupul de