Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a făcut, joi, la învestirea primarului Sucevei, Vasile Rîmbu, un apel la unitate politică în jurul intereselor esențiale ale județului și municipiului Suceava.
El i-a transmis lui Vasile Rîmbu că este convins „sută la sută” că nu va dezamăgi.
„Vreau să-i felicit pe sucevenii care v-au votat și au fost alături de dumneavoastră, oamenii care și-au pus speranțele în dumneavoastră că veți face bine Suceava”, a spus Șoldan.
El a felicitat și consilierii locali și și-a exprimat convingerea că aceștia, indiferent de apartenența politică, nu vor uita că au jurat pe Biblie și Constituție că vor munci în sprijinul comunității.
„Nu putem dezvolta județul Suceava fără să dezvoltăm municipiul Suceava pentru că, în final, vom deconta împreună pentru ceea ce am făcut în acești patru ani”, a declarat președintele CJ Suceava.
Gheorghe Șoldan a subliniat că la Consiliul Județean, primarul va avea întotdeauna un partener și un prieten unde vor munci pentru a aduce sucevenilor o rază de speranță de mai bine.
Președintele CJ Suceava a rugat parlamentarii și viitori parlamentari de la toate partidele să facă front comun pentru interesele sucevenilor.
„Sunt sigur că interesul nostru este comun. Interesul nostru înseamnă dezvoltarea județului Suceava și a municipiului. Avem cu toții același mandat. Pe mandatul nostru scrie „Dezvoltare”. La final, după ce vor trece alegerile, va conta ceea ce am făcut noi pentru comunitățile noastre”, a spus Șoldan.
El a arătat că în calitate de președinte al Consiliului Județean Suceava se bazează pe sprijinul tuturor viitorilor parlamentari, indiferent de culoarea politică.
„Fac un apel la unitate și îmi doresc să ne punem cu toții la masă după aceste alegeri să găsim soluțiile cele mai bune pentru județ și pentru municipiu”, a mai spus Șoldan.
El i-a urat premierului Marcel Ciolacu să câștige alegerile prezidențiale pentru că Suceava are nevoie de sprijinul lui.
Intră acum și în grupul de