Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, miercuri, că Autostrada A 7 prinde viață după ce a participat la inaugurarea primilor 11 kilometri din Autostrada Moldovei care au fost deschiși circulației urmând ca alți 130 de kilometri să fie dați în folosință până la sfârșitul acestui an.
„Astăzi am fost, alături de premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la inaugurarea primilor 11 kilometri din Autostrada A7, care vor funcționa și ca variantă ocolitoare pentru municipiul Focșani. După ani de promisiuni și hărți colorate cu carioca, iată că, sub guvernarea PSD, A7 devine realitate. Și nu ne oprim aici: până la sfârșitul acestui an vor fi deschiși circulației alți 130 de kilometri din A7. Vorbim de trei loturi între Buzău și Focșani și două între Ploiești și Buzău”, a spus Șoldan.
El a precizat că în total, 130 de kilometri gata de circulație pe Autostrada Moldovei până la finele lui 2024.
„Și pentru Suceava sunt vești foarte bune. Am vorbit și astăzi cu Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu despre faptul că ne dorim ca A7 să ajungă cât mai repede la Suceava și mi-au reconfirmat sprijinul lor pentru județul nostru”, a spus președintele Șoldan.
Președintele CJ Suceava este convins că cu o guvernare PSD și cu Marcel Ciolacu președinte se vor realiza în următorii patru ani toate marile proiecte de infrastructură pe care și le-a propus pentru județul Suceava respectiv autostradă, centuri ocolitoare și un aeroport modern fără containere și zboruri să le numeri pe degete.
„Deja avem ofertanții pentru primul lot al tronsonului Pașcani – Suceava (33 de kilometri), iar licitația pentru cel de-al doilea lot (29 de kilometri) este de asemenea lansată. Îmi doresc să se finalizeze cât mai curând aceste proceduri, pentru a ne apuca de treabă și a aduce, în sfârșit, autostrada și la Suceava. În ciuda multor minciuni și încercări de manipulare aruncate în spațiul public de către adversarii politici, PSD demonstrează prin fapte, nu vorbe și desene pe hărți”, a transmis cu încredere, Gheorghe Șoldan.
Comandat de PSD – OJ SUCEAVA, CMF 11240017
Intră acum și în grupul de