Intră acum și în grupul de
PSD Suceava transmite într-un comunicat de presă că Gheorghe Flutur va pierde și alegerile parlamentare de la 1 decembrie așa cum a pierdut și alegerile locale pentru că încearcă să dea vina pe alții pentru eșecurile sale.
„Niciodată nu v-ați asumat pierderile, eșecurile, domnule Flutur.
De fiecare dată încercați să găsiți scuze și dați vina pe alții.
Inventați autobuze aduse de PSD la mitingul AUR, alianțe secrete și tot felul de baliverne pe care nici măcar membrii PNL nu le mai cred.
Știe toată lumea că singurele autobuze cu oameni aduși la mitinguri în centrul Sucevei au fost plătite de PNL, când v-a venit generalul Ciucă și ați fost înscăunat de colegul Rareș Bogdan “voievod al județului Suceava”.
Un împărat la Cotroceni și un voievod la Suceava.
Și când ați pierdut „tronul”, ce-a făcut voievodul? A început să găsească scuze și vinovați.
Prima oară ați scos varianta cu primarul Ion Lungu, că din cauza lui ați pierdut.
Cât de tare îi desconsiderați pe suceveni când mințiți – și vreți să vă și creadă – că mii și mii dintre ei ascultă orbește de un singur om și votează fix cum le spune acesta?
Și dacă, prin absurd, ar fi stat lucrurile așa, sincer, acel om ar fi trebuit să fie președintele PNL Suceava. Nu dumneavoastră.
Realitatea pe care nu vreți pur și simplu să o vedeți este că dumneavoastră ați pierdut alegerile și, în loc să plecați acasă, așa cum ați spus și așa cum și-au dorit sucevenii, ați început să inventați scenarii cu mii și mii de oameni care au votat la comandă.
𝐄 𝐨 𝐣𝐢𝐠𝐧𝐢𝐫𝐞, 𝐧𝐮 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐏𝐒𝐃, 𝐜𝐢 𝐥𝐚 𝐚𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦.
Apoi, ați venit cu altă placă: “alianța de la Bosanci”.
Păi nu voi, liberalii, ați vrut și ați reușit să-l înlăturați din cursa pentru președinția CJ pe candidatul AUR?
Ați fi vrut să vă mai și voteze susținătorii lor după aceea?
Vedeți, la experiența dumneavoastră politică, să jigniți zeci de mii de suceveni, desconsiderându-le opțiunile politice și dreptul de a alege, e poate cea mai mare greșeală pe care ați făcut-o și în care stăruiți fără pic de rușine.
Doar pentru că nu vreți să recunoașteți că ați pierdut. Orgoliul dumneavoastră, vanitatea, v-au făcut să nu mai aveți nici o reținere.
Uite, de asta, domnule Flutur, veți pierde și alegerile de pe 1 decembrie.
Există totuși și un lucru bun în asta, să știți.
În sfârșit vă puteți retrage la palat. Știți dumneavoastră care.
Nu la palatul în care s-au băgat 7 milioane de euro.
Ală e rezervat de Ciucă al vostru pentru tătucul lui și al PNL.
Cât de curând, alți doi foști, pe lângă dumneavoastră, după alegerile parlamentare și prezidențiale”, este mesajul transmis de Biroul de presă PSD Suceava
Comandat de PSD – OJ SUCEAVA, CMF 11240017
Intră acum și în grupul de