Intră acum și în grupul de
Echipa de campanie a PSD Suceava a fost sâmbătă în comuna Hănțești unde s-a întâlnit și a discutat cu locuitorii.
Deputatul Eugen Bejinariu, un susținător constant al comunei Hănțești, a fost alături de primarul Daniel Olariu în implementarea numeroaselor inițiative locale.
Astfel, sub conducerea primarului Olariu, Hănțești a beneficiat de investiții semnificative care totalizează peste 163 de milioane de lei. Printre acestea se numără modernizarea Școlii Gimnaziale „Mihai Halunga”, reabilitarea Căminului Cultural și extinderea rețelelor de apă și canalizare. De asemenea, comuna va beneficia curând de gaz metan printr-un proiect comun cu Adâncata.
„Pentru a continua această poveste de succes, este esențial ca primarul Olariu să aibă sprijinul unei echipe puternice de parlamentari la București și a unui președinte social-democrat. Doar astfel putem asigura dezvoltarea continuă a comunei Hănțești și îmbunătățirea calității vieții pentru toți locuitorii. Susțineți candidații PSD! Alegeți Calea Sigură pentru Suceava!”, a transmis PSD Suceava.
CMF 11240017
Intră acum și în grupul de