Intră acum și în grupul de
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă că își dorește ca la alegerile parlamentare de duminică PSD să facă un scor bun.
El a recunoscut că strategia PSD la alegerile prezidențiale a fost una greșită, dar că și că a înțeles mesajul dat de electorat.
„Clar că am avut o strategie greșită la nivel național, inclusiv eu am avut o strategie greșită pentru că fac parte din conducerea la nivel național care vom demisiona luni”, a spus Șoldan.
El a arătat că își dorește ca la alegerile parlamentare PSD să aibă un scor cât mai mare.
„Îmi doresc ca sucevenii să înțeleagă că atât eu ca președinte al Consiliului Județean Suceava cât și domnul Vasile Rîmbu, care este primar PSD, împreună cu celelalte comune PSD-iste din județul Suceava avem nevoie de cât mai mulți parlamentari de la PSD”, a spus Șoldan.
El a mai declarat că va demisiona din conducerea centrală a PSD.
„Așa este corect pentru că eu, când am fost ales vicepreședinte la nivel național pe Dezvoltare Regională, am fost ales pe o moțiune, nu am fost ales uninominal”, a explicat Șoldan.
El a arătat că probabil așa va proceda întreaga echipă de conducere pentru că atât timp cât președintele Marcel Ciolacu a plecat din fruntea partidului e normal ca și restul echipei care a fost aleasă pe moțiune să plece.
Șoldan a spus că la Suceava candidatul PSD a obținut un scor mai mare decât media națională.
„Acesta a fost votul cetățenilor”, a spus Șoldan.
El a arătat că nu ține neapărat să facă parte din noua conducere națională a partidului pentru că îl așteaptă patru ani de administrație județeană care nu ze foarte simplă.
„Ați văzut ce s-a întâmplat astăzi. E un moment ciudat pentru că e păcat că unele persoane nu înțeleg că au pierdut alegerile și că e mai important județul Suceava decât orgoliul personal”, a spus Șoldan făcând referire la boicotarea ședinței CJ Suceava.
El crede că partidele tradiționale vor trebui să analizeze modul în care fac politică și să lase deoparte haina politică și să se preocupe de administrație.
Gheorghe Șoldan a mai declarat că din votul de duminică a mai înțeles ceva: „Să nu ne uităm atât de mult pe date pentru că există o spirală a tăcerii când oamenii se prezintă la vot și efectiv simt nevoia de a face o schimbare”
Intră acum și în grupul de