Dan Filimon este noul președinte al AUR Suceava: Am misiunea să construim structuri viable care să funcționeze impecabil


Intră acum și în grupul de

Dan Filimon, consilier personal al președintelui AUR George Simion, este de miercuri noul președinte al organizației județene AUR Suceava.

Dan Filimon a declarat pentru News Bucovina că principala sa preocupare pentru următoarea perioadă este de pregătire a alegerilor prezidențiale, dar și de consolidare a organizației județene.

„Am venit la Suceava și am descoperit câteva lucruri cel puțin bizare. Secretariatul general al organizației însemna un om.  Compartimentul financiar însemna alt om. AUR Suceava trebuie să devină o instituție bine organizată și operațională și care să răspundă nevoilor celor care au votat AUR”, a spus Filimon.

El a arătat că are misiunea de a reconstrui organizația județeană AUR Suceava.

„Misiunea mea va fi să construim structuri viabile care să funcționeze impecabil chiar în absența unui membru sau chiar a președintelui”, a spus Filimon.

El a reamintit că sâmbătă, la Suceava, AUR va organiza un miting care are un singur scop: redarea demnității și onoarei Sucevei și sucevenilor.


Intră acum și în grupul de