Intră acum și în grupul de
Președintele organizației municipale PSD Suceava, primarul Vasile Rîmbu, a transmis, sâmbătă, în cadrul unei întruniri politice a Alianței România Înainte care îl susține pe Crin Antonescu pentru funcția de președinte al României ca aceasta să facă România bine așa cum el încearcă să facă Suceava bine.

Rîmbu a menționat despre episodul din cariera sa profesională când a fost obligat să plece din funcția de manager al Spitalului Județean Suceava doar pentru că s-a decis ca el să fie „detergentul” care șterge petele unor incompetenți.
„Am fost nevoit în martie 2020 să părăsesc locul în care am investit ani de muncă în care am construit performanță din nimic, sacrificându-mi sănătatea, dar și confortul personal și familial.
Am transformat o instituție de sănătate dintr-un simbol al neputinței într-un reper național, dar nu a contat asta atunci când a trebuit să fiu detergentul care să curețe petele celor fără de competență și asumare. Și, din păcate, și în ziua de azi acel detergent încă se mai caută. Sper să nu-l găsească”, a spus Vasile Rîmbu.
Vasile Rîmbu i-a transmis lui Crin Antonescu că el a avut apoi o perioadă de refecție în care a analizat dacă mai are resurse și a constatat că mai are și s-a înscris în cursa pentru funcția de primar al Sucevei pe care a câștigat-o și că vrea să facă Suceava bine, urându-i candidatului la președinție să facă România bine.
Președintele organizației municipale PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, în discursul pe care la susținut a vorbit, între altele, de aceeași problemă a Spitalului Județean Suceava și crede că această unitate trebuie să-și recapete medalia pe care Klaus Iohannis i-a retras-o.
„Faceți o promisiune că odată ajuns la Cotroceni veți cotrobăi pe acolo și cu siguranță veți găsi o medalie care ne-a fost luată pe nedrept medalie pe care va trebui să o trimiteți înapoi Spitalului Județean Suceava. Să știți că o merită pe deplin”, a spus Ioan Balan.
Intră acum și în grupul de