Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, i-a avertizat pe primarii PSD că dacă Victor Ponta ajunge președinte, vor fi alegeri în două tururi și la primar și la președinția consiliului județean


Intră acum și în grupul de

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, le-a transmis, sâmbătă, membrilor PSD care au participat la Conferința Județeană de Alegeri a PSD Suceava, că trebuie să fie ales președinte al României Crin Antonescu pentru că altfel riscă să ajungă președinte Victor Ponta care va introduce alegeri în două tururi de scrutin pentru primari și președinți de consiliu județean.

„Ce se întâmplă dacă Crin Antonescu nu va fi președinte? Se întâmplă două lucruri grave de tot. 1-Nu mai avem prim ministru și Șoldan nu va face mare lucru cu echipa lui și 2, vom avea alegeri în două tururi și la primărie și la consiliul județean”, a spus Paul Stănescu.

El a avertizat primarii PSD că vor fi două tururi de scrutin ceea ce reprezintă un risc pentru ei să nu mai fie aleși.

„Să nu credeți că Ponta care nu are partid și sigur își va face partid, Nicușor Dan și Simion, neavând primari, vor veni în Parlament și vor încerca să facă două tururi de scrutin. Are organizația PSD Suceava nevoie de așa ceva? Eu nu cred că are nevoie de așa ceva. De aceea, dragi colegi, indiferent de pretexte, unii au păreri: „Ar fi bine Victor Ponta, sau ar fi bine nu știu cine” ținta unui partid politic este să fie la guvernare. Nu e altă țintă. Dacă cineva are altceva de spus, să ne spună. Noi nu avem voie să nu câștigăm alegerile în această țară cu Crin Antonescu în momentul când avem mai mult de 91 la sută din administrația publică locală. Eu o spun direct: Înseamnă că toți, de la Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, până la ultimul membru suntem nimeni dacă pierdem alegerile”, a spus Paul Stănescu.

El i-a rugat pe membrii PSD Suceava să depună toate eforturile să câștige alegerile cu Crin Antonescu.


Intră acum și în grupul de