Intră acum și în grupul de
Deputatul Petru-Gabriel Negrea a cerut Guvernului, de la tribuna Parlamentului, să aloce de urgență fonduri pentru achiziția celor 3.000 de hectare de pădure din județul Suceava, pentru a opri hegemonia străină asupra fondului forestier al României
În cadrul unei declarații politice susținute în plenul Parlamentului, deputatul AUR de Suceava, Petru-Gabriel Negrea, a tras un semnal de alarmă cu privire la scoaterea la vânzare a aproximativ 3.000 de hectare de pădure din județul Suceava de o persoană fizică, solicitând Guvernului României să intervină de urgență și să aloce fondurile necesare pentru achiziționarea acestei suprafețe forestiere.
Deputatul a avertizat că pădurea vizată are o importanță strategică pentru echilibrul ecologic, pentru economia locală și pentru viitorul suveran al României. Pe surse, a fost indicat deja un cumpărător interesat de aceasta achiziție– un cunoscut gigant suedez care a devenit, în ultimii ani, cel mai mare proprietar privat de păduri din România, deținând peste 46.000 de hectare.
Negrea a acuzat statul român că, din nepăsare sau interes, refuză să își exercite dreptul legal de preempțiune, permițând astfel transferul unei noi suprafețe considerabile din fondul forestier către capitalul străin.
„Unde este Guvernul? Unde este Romsilva? Unde este preocuparea pentru suveranitate și pentru interesul național?” – a întrebat deputatul de la tribuna Parlamentului, atrăgând atenția că statul are obligația legală și morală de a interveni. Mai mult, din cele 3.000 de hectare, 128 de hectare se suprapun cu situl Natura 2000, zonă cu protecție specială la nivel european.
În sprijinul solicitării sale, deputatul a adus și un exemplu concret: acum jumătate de an, Guvernul a alocat fonduri pentru ca Romsilva să achiziționeze peste 4.000 de hectare de pădure în județul Neamț. „Dacă acolo s-a putut, se poate și la Suceava!”, a transmis ferm parlamentarul AUR.
Petru-Gabriel Negrea a formulat trei cerințe clare adresate Guvernului și Ministerului Mediului:
1. Alocarea imediată a fondurilor pentru achiziția celor 3.000 de hectare;
2. Exercitarea dreptului de preempțiune, conform Codului Silvic și Codului Civil;
3. Oprirea extinderii hegemoniei străine asupra pădurilor României.
Deputatul a subliniat că pădurile nu reprezintă doar o resursă economică, ci sunt bogății strategice, rădăcini naționale și moștenirea copiilor noștri. Acesta a declarat că resursele țării trebuie să rămână în proprietate românească, iar lipsa de acțiune din partea Guvernului ar reprezenta o trădare a interesului național.
„România nu este de vânzare!” – a fost mesajul final transmis cu hotărâre de deputatul sucevean.
Intră acum și în grupul de