Intră acum și în grupul de
Ziua Eroilor a fost comemorată, joi, 21 mai, de Înălţarea Domnului, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Pacea, printr-o ceremonie religioasă și militară.
Manifestarea a debutat cu intonarea imunului României, după care un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor. La finalul slujbei, oficialitățile județene și locale au depus coroane de flori. În acest an, la ceremonia dedicată eroilor neamului a participat și Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, care a depus o coroană din partea Guvernului României.
De asemenea, au mai depus coroane de flori reprezentanți ai partidelor politice, asociațiilor cadrelor militare în rezervă, veterani de război și elevi.
La ceremonia de Ziua Eroilor au participat prefectul Constantin Harasim, subprefectul Atanasă Nistor, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, primarul Sucevei, Ion Lungu, cei doi viceprimari, Lucian Harșovschi și Ovidiu Doroftei, dar și șefii structurilor M.A.I. de la nivelul județului Suceava.
Evenimentul s-a încheiat prin defilarea jandarmilor, a pompierilor militari și a fanfarei municipiului Suceava.
Intră acum și în grupul de