Intră acum și în grupul de
Cea mai mare catedrală din România, în momentul de față, Catedrala „Naşterea Domnului” din municipiul Suceava, a avut o primă sfințire duminică, 4 octombrie, iar la ceremonia religioasă au participat peste zece mii de credincioși.
Între cei care au luat parte la slujba de sfințire oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Radăuţilor, şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul de Tulcea, alături de un sobor impresionant de preoți, s-au aflat reprezentanți din administrația centrală și locală. De asemenea, la ceremonie s-a aflat și cunoscutul om de afaceri George Becali, unul dintre cei care au finanțat lucrările de construcție a Catedralei „Naşterea Domnului” din Suceava.
Catedrala ce are dimensiuni impresionante, 70 de metri înălţime şi tot atâţia pe lungime și poate fi observată din toate colțurile orașului a primit o finanțare de la bugetul local, până în prezent, de 1.8 milioane de euro.
Trebuie menționat faptul că elementele de pictură se vor realiza în timp, suprafața fiind una foarte mare, de peste 15.000 de metri pătrați. Arhitecții au explicat că o echipă foarte bună de pictori ar putea picta, într-un an, circa o mie de de metri pătrați, ceea ce ar putea însemna și o perioadă de 15 ani până să fie definitivate elementele de pictură.
Până la sfârșitul sfârșitul săptămânii viitoare credincioșii vor putea să treacă prin Sfântul Altar pentru a se închina.
Intră acum și în grupul de