Intră acum și în grupul de
Luni, 16 decembrie 2019, la Casa de Cultură din Gura Humorului, elevii de la Colegiul „Alexandru cel Bun” au organizat un spectacol caritabil pentru a oferi un ajutor simbolic, în urma vânzării biletelor și a gestionării donațiilor, unui copil de 9 ani, Iustin Gabriel Piticaru care luptă cu boala și se află la tratament cu celule stem.
Crăciunul este bucurie, ne poartă mereu spre copilărie și inimile bat odată. Fiecare an înseamnă pentru publicul prezent la spectacolul colegiului șansa de a descoperi talente, de a audia interpretări vocale sau instrumentale și mai ales prilejul de a deschide inimile spre cei care au nevoie de ajutor. Debutul spectacolului a surprins această generozitate, printr-un citat: „O zi nu poate fi perfectă dacă nu faci ceva pentru o persoană care nu va putea niciodată să te răsplătească.” (John Wooden)
Spiritul Crăciunului a fost simțit odată cu apariția celor două perechi de prezentatori, mereu cu zâmbetul pe buze, Raluca Golea (XA), Adrian Diaconița (XA), Ana Tofan (XA) și Robert Lămășanu (XIA), perechi cu ținută, copii frumoși și implicați care i-au prezentat pe cei dornici și nerăbdători să evolueze pe scenă.
Colindul, cântec specific românesc, interpretat de Ana-Maria Velecico (XIG), a deschis seria momentelor speciale din spectacol. Costumul tradițional și vocea caldă dar puternică ne-au amintit de magie, de iarnă, chiar dacă afară era soare și bine.
Copiii de la Zumba GH, pregătiți de Oana Podariu, au prezentat două momente prin care au reușit să elimine granița dintre timp și suflet. Costumele, lumânările, muzica, întunericul, totul a contribuit la ceea ce a devenit o adevărată poezie pe scenă, un dans al fulgilor , plin de strălucire și gingășie, așa cum au remarcat și prezentatorii.
Galbenă gutuie, piesa atât de adecvată pentru a crea atmosfera de Crăciun, a fost interpretată de Miruna Cojocaru(IXD) acompaniată de Ana Gherghel(IXA) la chitară. Miruna ne-a răsfățat și cu piesa Mistletoe a lui Justin Bieber și a și dansat alături de Narcisa Beleca(XIIF), Daria Tîrnovan(CN „Petru Rareș”), Lorena Nastiuc(XA) și Ana Tofan(XA), pe o coregrafie gândită de Daria Tîrnovan.
Piesa Hallelujah a adus pace în suflete prin interpretarea Rebecăi Ungureanu(IXC) iar Mădălina Akenson(XG) și George Catrinari(XA) au impresionat printr-un dans modern care a reflectat pasiunea, talentul și energia perechii de dansatori.
Cei doi prezentatori, Raluca și Adrian, au interpretat o piesă de sezon, voce și chitară, iar Ciprian Boca(IXD), Ana Gherghel(IXA), Ana Sofia Roibu(IXA), Victoria Coperza(IXA) și Robert Lămășanu(XIA) au interpretat pantomimă plină de umor. Tot Ciprian ne-a invitat, prin piesa interpretată, să visăm la un Crăciun alb, așa cum ar fi firesc dar care e doar în imaginația noastră deocamdată. Talentele au continuat să evolueze, elevii din XD – Ștefana Radu, Maria Dumitrache și Teodor Gemanariu, chitară, orgă și voce,- au intensificat atmosfera de sărbătoare și de final de an.
Dansatoarele din XIIF, coordonate de Narcisa Beleca, pline de nerv și încredere, perechea Gabriela Irimia(XA) și Andreea Pînzariu(XC), trupa formată din Andreea, Andra Balan(XC), Nona Marcu(XB), Raluca Catargiu(XB) și Andreea Catargiu(IXA) și cea a fetelor din IXC – Bianca Babuc, Denisa Birta, din XIA – Cătălina Pintilescu -, XG – Mădălina Akenson și Bianca Pintilescu(Școala gimnazială nr.1) ne-au reamintit că dansul înseamnă ritm, artă și multe repetiții.
Robert Obreja(XIIB) și Andreea Marcu(XF) au interpretat piesa Last Christmas și au ajuns direct în inimile publicului. Un moment special a fost cel realizat de Raul Crețuleac(XA) , o surpriză plăcută, un Moș Crăciun plin de viață și fără trac iar Marwa Mekamene(IXI) a încheiat spectacolul cu piesa Jingle bells care ne-a creat iluzia zăpezii, a frigului, a iernii ce va veni.
De fiecare dată, organizarea spectacolului caritabil inițiat cu ani în urmă de CȘE de la Colegiul „Alexandru cel Bun” reprezintă prilej de mare emoție iar munca din spatele realizării acestuia, din culise, de la sonorizare, alegerea pieselor, alegerea partenerilor, a echipei, toate se fac în echipă, cu implicarea părinților dornici să ajute, cu elevi voluntari și în afara orelor de curs. De fiecare dată spectacolul are ceva specific, ceva care-l face diferit de cel din anul anterior, este vorba despre viziunea și creativitatea organizatorilor. În acest an a plăcut textul prezentatorilor, adecvat momentelor, organizarea perfectă, înlănțuirea dansurilor și a interpretării, costumele deosebite și dorința de a intra în magia unică a momentului pe care cu toți îl trăim.
Și în acest an, din public au făcut parte doamnele directoare, cele care susțin și încurajează inițiativa, originalitatea și efortul copiilor direct implicați. Și în 2019 au existat voluntarii datorită cărora ne-am putut bucura de un spectacol de excepție. De fiecare dată se vând toate biletele și banii, în acest an în jur de 4000 lei, pleacă într-un cont de unde vor fi folosiți pentru a suporta cheltuieli medicale în scopul redării speranței unui copil.
Cadrele didactice și elevii de la Colegiul „Alexandru cel Bun” vă doresc Sărbători liniștite și multă bunătate!
Profesor Cîmpan Brîndușa Luminița
Intră acum și în grupul de