Intră acum și în grupul de
La 75 de ani, Alexandru Arşinel e plin de energie, însă nu uită nicio clipă că viaţa lui e mai bună datorită surorii unui sinucigaş, care a fost de acord ca medicii să-i preleveze băiatului rinichii. Actorul ar vrea să-i mulţumească şi personal femeii, însă nu a dat de ea, scrie libertatea.ro.
“Sunt un om normal, rinichiul tânărului de 27 de ani, care s-a sinucis după ce a pierdut la jocurile de noroc, m-a readus la viaţă. Azi, când împlinesc 75 de ani, mă simt plin de forţă şi de energie, parcă m-am născut a doua oară. Să ne vedem cu bine şi la anul, dar şi la 100 de ani!”, a declarat, marţi, Arşinel.
Potrivit sursei citate, actorul a făcut tot posibilul să contacteze familia băiatului, deşi legea interzice dezvăluirea identităţii donatorului de organe: “Am fost în Târgu Mureş, unde am auzit că locuia familia celui de la care am primit rinichiul. Mi-ar fi plăcut să-i strâng mâna surorii lui şi să-i spun toate vorbele frumoase pentru gest, mi-a dat o şansă importantă la viaţă. Dacă ei nu erau, poate acum nu mai eram în viaţă sau poate eram, dar mă chinuiam”, a mai spus artistul pentru libertatea.ro.
Intră acum și în grupul de