Colaborarea momentului: Otilia cântă alături de Andrea şi Shaggy


Intră acum și în grupul de

După piesa în limba română lansată de Otilia la sfârșitul lunii noiembrie, „Iubire adevărată”, cântăreața a mai scos o melodie, alături de Andrea şi Shaggy, ce are toate șansele să devină un hit internațional în această iarnă.

otilia-costi-andrea

„Declarată oficial o colaborare inedită a momentului, bulgăroaica Andrea şi Otilia, două dintre cele mai cunoscute cantăreţe din Europa de Sud-Est, au răspuns pozitiv la chemarea celebrului producător Costi pentru piesa <<Passion>>. Nevoia unui flavour jamaican a făcut ca internaţionalul Shaggy să se alăture, dând mai multă substanţă proiectului ce se doreşte a fi un succes internaţional demn de topul american Billboard, asemănator cu cel al hitului mondial <<Habibi (I need your love)>>, produs tot de Costi”, a declarat managerul Otiliei, Ionuț Bejinariu.

După Inna – “Hot” şi Alexandra Stan cu “Saxobeat”, Otilia este a treia cântăreaţă româncă cu un debut internaţional spectaculos, în ultimii 5 ani. Succesul ei se cuantifică şi în cele aproape 200 milioane de vizualizări ale piesei “Bilionera” pe canalele youtube, în licenţierea piesei în America de Sud, toată Europa de Sud-Est şi o parte din Europa de Vest.

Andrea este cunoscută pentru colaborările de succes alături de Costi, piese precum „Samo Moi”, „Tyalee”, „Upotrebena”, „I Wanna”, „Haide opa”, „Champagne” devenind hituri. De asemenea, artista mai este recunoscută pentru colaborările cu Bob Sinclair și Shaggy. (Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de