Intră acum și în grupul de
Una dintre cele mai bine vândute artiste independente din România, Alexandra Ușurelu, s-a aflat miercuri, 10 februarie, la Suceava, în cadrul turneului național „Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti”.
Ea a susținut un concert acustic la Librăria Cărturești din incinta Iulius Mall Suceava, alături de producătorul și compozitorul Bobby Stoica.
Astfel, timp de 30 minute, fanii suceveni s-au delectat cu piese de pe albumul „La capătul lumii”, vocea plină de sensibilitate a Alexandrei Ușurelu și sunetele magice de pian spunând povești frumoase de dragoste și de viață.
Publicul, mai precis prietenii artistei căci Alexandra are o relație aparte cu cei care vin să-i asculte muzica, a trecut prin toate stările, ajungând chiar până „La capătul lumii”, acolo unde „sunt zâmbete gratis” ce au „culori și magie”.
Momentul artistic s-a încheiat cu o sesiune de autografe și îmbrățișări calde.
„Am norocul să cânt pentru niște oameni care știu să-și aleagă muzica”
La finalul concertului, Alexandra Ușurelu ne-a declarat că a fost o surpriză frumoasă să vadă un public numeros, deși a fost o întâlnire de doar jumătate de oră.
„Mi-am dorit să povestesc și să călătoresc, așa cum se numește și turneul, în toată țara, la oamenii care știu că așteaptă să ne întâlnim. Tocmai de aceea, întâlnirile din Cărturești sunt cu publicul apropiat, care a vrut neaparat să vină. Simt că mă îmbogățesc sufletește și asta e cea mai mare bucurie pe care un om care cântă o poate avea: să se întâlnească cu publicul său, să povestească, să facă fotografii. Pentru mine asta înseamnă foarte mult. (…) Am muncit foarte mult împreună cu Bobby, dar vreau să spun că meritul este al publicului pentru că am norocul să cânt pentru niște oameni care știu să-și aleagă muzica și știu să se oprească un pic din agitație și să se întoarcă la ei și la cei dragi”, a declarat Alexandra Ușurelu, pentru NewsBucovina.
În paralel cu turneul „Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti”, artista mai desfășoară un turneu, intitulat „#Pur”, astfel încât muzica ei să ajungă cât mai aproape de sufletele oamenilor.
Turneul Alexandrei Ușurelu ce cuprinde concerte acustice continuă în Iași (11 februarie), Constanța (17 februarie), Cluj-Napoca (24 februarie), Timișoara (26 februarie) și Arad (29 februarie).
De asemenea, artista va ajunge cu turneul „#Pur”, alături de „Muse Quartet”, la Buzău (13 februarie), Iași (14 februarie), Constanța (19 februarie), Oradea (27 februarie) și Timișoara (28 februarie). (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de