Matei Vişniec şi Ion Caramitru au dezvăluit elevilor Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava trăirile lor din tinereţe legate de poezie

Întâlnirea scriitorului şi dramaturgului Matei Vişniec şi a invitaţilor săi, actorul Ion Caramitru şi artistul plastic Dragoş Pătraşcu, cu elevii şi profesorii Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare”Suceava a avut ca subiect central poezia ca formă de cunoaştere şi de iniţiere, dar şi maniera în care un actor găseşte forţa interioară de a conferi emoţie recitalurilor de poezie.

Matei Vişniec: “Poezia m-a urmat în toată viaţa mea cu o fidelitate extraordinară. Eu nu am fost destul de fidel, pentru că, treptat, poezia mea a fost aspirată de teatru”.

Scriitorul şi dramaturgul Matei Vişniec a spus publicului că a descoperit “marea literatură şi marea poezie” în perioada când era elev la Rădăuţi, perioadă despre care a apreciat că „a fost cea mai densă.”, întrucât era bombardat în fiecare clipă  “cu impresii, senzaţii, descoperiri şi revelaţii”

“Atunci cred că m-am considerat cu adevărat genial, atunci aveam toate răspunsurile, acum mi-au rămas doar întrebările. Atunci am întâlnit oameni cu totul şi cu totul excepţionali care, la ora aceea, au ştiut să-mi spună cărţile care trebuiau, să mă facă să descopăr albumele de artă care trebuiau.De pildă, faptul că un profesor mi-a împrumutat maşina sa de scris, nu pot uita nici acum ce senzaţie extraordinară am avut când am început să-mi bat la maşină poemele şi să am impresia că iese pe partea cealaltă direct o carte”, a spus Vişniec.

El a arătat că în perioada cât a fost elev în Rădăuţi a întâlnit mulţi oameni minunaţi, iar “amintirea puternică” despre acea perioadă a copilăriei şi adolescenţei îl face ca măcar o dată pe an să revină în zona în care îşi are rădăcinile.

Matei Vişniec le-a propus participanţilor la întâlnire o „discuţie” despre poezie subliniind că, în cazul său, poezia l-a urmat toată viaţa “cu o fidelitate extraordinară”.

“Eu nu am fost destul de fidel, pentru că, treptat, poezia mea a fost aspirată de teatru, dar din clipa în care am versificat o fabulă de La Fontaine, “Corbul şi Vulpea”, prin clasa a IV-a, cred că am fost fascinat de ceea ce poezia poate să-ţi deschisă ca orizont, ca mister. Pentru mine poezia a fost formă de cunoaştere, de iniţiere, limbă secretă. După aceea, când am ajuns la Bucureşti, cu generaţia `80, a început o adevărată epopee, am crezut că poezia poate răsturna regimul comunist, că poate demola totalitarismul , prostia, că prin poezie creăm o nouă ideologie”, a explicat Vişniec.

Scriitorul şi dramaturgul Matei Vişniec a precizat că generaţia ` 80, din care a făcut parte şi el, a avut convingerea că “poezia era ceva esenţial, un lucru foarte, foarte important”, că în perioada respectivă a existat “o complicitate extraordinară” arătând că şi criticii literari promovau poezia autorilor din generaţia `80 în paginile revistelor de profil, iar directorii editurilor le publicau volumele.

“Poezia denunţa, era oxigen adevărat. Dar nu numai acea poezie scrisă de noi era oxigen adevărat şi era subversivă. Programul nostru poetic a fost, în orice caz, unul subversiv. Aveam impresia şi atunci când scriam despre furnici sau despre paşii pierduţi pe o plajă, că denunţam de fapt totalitarismul, denunţam prostia, denunţam ideologie, gândirea unică şi aşa mai departe. În acei ani însă am descoperit o altă formă de rezistenţă culturală sau o altă formă de transforma poezia în discurs subversiv, pentru că cel puţin aşa o percepeam eu”, a spus Vişniec.

El a amintit că tot în acea perioadă a descoperit recitalurile din poezia lui Mihai Eminescu ale actorului Ion Caramitru, că maniera lui “de a spune Eminescu” i s-a părut “fabuloasă”, “tulburătoare”, întrucât conferea “noi conotaţii” textului eminescian.

“Niciodată nu l-am auzit pe Eminescu mai profund decât spus de tine şi am auzit, slavă Domnului, multe maniere de a spune Eminescu”, i-a mărturisit scriitorul Matei Vişniec invitatului său, actorul Ion Caramitru, întrebându-l ce forţă are actorul să poată crea dintr-un text “care, uneori, pare, dacă nu banal, cel puţin clasic, de manual”, în ceva care “să incendieze din interior”.

La rândul său, actorul Ion Caramitru şi-a amintit de perioada adolescentină, de anii de liceu, de perioada în care în şcoală “funcţionau toate interdicţiile de tip comunist”, de etapele până la care şcoala a ajuns “la o relativă libertate”.

“Erau scriitori şi poeţi români total interzişi în şcoală, despre care nu se făcea vorbire pe motive politice, dar şi pe motive estetice. Nu era voie să citeşti şi să comentezi literatură de tip subiectiv, metafizic, faptul că poeţi ca Tudor Arghezi, ca Ion Barbu, ca Lucian Blaga, mari şi importanţi poeţi ai neamului, nu se studiau în şcoală, iar din Eminescu se învăţa atunci, se comenta şi se făceau examene pe tema “Scrisorii a III-a”,” Împărat şi proletar” şi o parte din poeziile de dragoste. În rest, ceea ce la Eminescu este fundamental şi fără de care nu poţi să vorbeşti despre el la modul realist, să spun, este încărcătura lui metafizică, încărcătura lui ezoterică chiar la un moment dat, şi faptul că era ancorat în cultura germană şi nu în cea franceză, cum era în Moldova perioadei lui, s-a dus direct la ceea ce în epocă, în secolul XIX, se întâmpla”, a explicat Ion Caramitru.

El a spus că filosofia germană a epocii, descoperirile ştiinţifice, toate lucrurile care duceau la progres în Europa în acel moment, veneau din spaţiul german.

“De asta şi obsesia lui Eminescu de a studia nu numai limbile vechi sau limba română în profunzimea ei, ci şi evoluţia ştiinţei şi artelor în epoca respectivă.Cine e curios, se poate duce la manuscrisele lui, poate să vadă că notaţiile de la Berlin şi Viena, unde a fost, erau aproape exclusiv pornite de la cursurile de ştiinţă, de cercetare ştiinţifică, de matematică, de fizică, de cuantică. O să râdeţi, dar am descoperit în manuscrisele lui texte care prefaţează în chip poetic marile descoperiri ale secolului XX. Teoria lui Einstein în care formula energiei, dar şi relativitatea timpului şi a spaţiului sunt cuprinse în gândurile lui, aşternute în manuscrise şi asta când avea doar 16-17 ani”, a subliniat Caramitru.

El a arătat că a urmat cursurile Liceului “Mihai Eminescu” din Bucureşti şi a avut “noroc” că l-a avut ca profesor de limba română pe Vladimir Dogaru, “un împătimit de Eminescu”, care l-a predat pe Eminescu şi “în afara obligaţiilor şcolare de atunci” şi de la care a aflat „mai devreme” despre “ conotaţiile aparte ale acestui mare poet şi făuritor de limbă”.

Actorul Ion Caramitru a subliniat rolul esenţial al profesorului de română “în formarea gândirii şi a disciplinei începuturilor de acumulare de cultură generală, care se petrece în liceu” şi până la momentul în care s-a familiarizat cu “limba lui Eminescu, cu găselniţele lui formale”.

El a spus că a studiat cât a putut de mult atât perioada în care a trăit poetul Mihai Eminescu, cât şi modul în care “poezia lui, publicistica lui, proza lui au iradiat în spaţiile gândirii româneşti, pornind de la gândirea fundamentală europeană”.

“Am început să mă disociez de mine şi să încerc să pătrund în pielea lui. Astea sunt etapele în care un actor ajunge să interpreteze un personaj. Personajul acela e, nu?!, dintr-o piesă, care se petrece într-o anumită epocă, are o anumită vârstă, o anumită pregătire, are un anumit caracter, are generozităţi sau tare ascunse, toate lucrurile astea fac obiectul unui studiu care să te întoarcă, până la urmă, în zilele tale”, a subliniat Caramitru.

Actorul român a spus că debutul său în teatru s-a petrecut “tot cu rolul lui  Eminescu”, pe care l-a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti.

“De atunci şi până acum, şi sunt destui ani, nu m-am săturat să plonjez în studiul lui ca persoană şi ca scriitor”, a arătat Ion Caramitru adăugând că poezia lui Mihai Eminescu “pune în valoare, pornind de la limba literară, surprize poetice, înlănţuind cuvintele în asemenea manieră, încât ele încep să sune altfel decât în mod firesc, până la lungime, până la ceea ce se poate numi prozodie, accentuarea sensurilor şi, prin efectul analizei până la capăt, până la tehnica subtextului”.

“Căutaţi-vă pe voi înşivă şi o să vedeţi că aveţi şansa unor surprize viitoare, care să fie formative”, a afirmat actorul Ion Caramitru

El a explicat tinerilor că pornirea spre literatură nu se realizează numai prin poezie arătând că orice om care e în curs de definire, de formare, se caută pe sine, iar dacă are curaj şi îşi analizează, la un moment dat, fiinţa “cu bunele sau relele care sunt acolo” şi îşi face un plan de perspectivă, va şti ce are de făcut în continuare.

“Până la urmă, ce facem într-o viaţă întreagă? Ne căutăm pe noi înşine, ce reprezentăm în lumea asta, care este spaţiul de manevră, cât ştiu acuma, cât ar trebui să ştiu mâine?!”,a spus Caramitru.

Ion Caramitru a subliniat că sfaturi de tipul : “Duceţi-vă în bibliotecă!” “Citiţi cât mai mult!”, “Nu pierdeţi vremea, nu staţi la televizor, nu staţi la computer, citiţi mai repede!” nu fac decât să creeze un efect invers.

„Sfatul meu este să vă căutaţi pe voi înşivă, să aflaţi cine sunteţi acum, la vârsta asta, dacă ştiu cine sunt şi am curajul, că e o chestie de curaj aici, să-mi analizez fiinţa la un moment dat, cu bunele şi relele care sunt acolo şi îmi fac un plan de perspectivă, am câştigat deja, sunt pe trambulină, pentru că ştiu ce am de făcut. Dacă ştiu ce am  de făcut, atunci o să descoperiţi că timpul este foarte scurt, că viaţa e scurtă, că abia apucaţi să respiraţi în atmosfera care vă interesează, că nu e timp de pierdut, că timpul trece invariabil şi odată te trezeşti că nu mai poţi face nimic, şi dacă până la ora aia n-ai făcut tot ce trebuie, la revedere!”, a mai spus actorul Ion Caramitru.

Artistul plastic ieşean Dragoş Pătraşcu, prezent pe simezele sucevene cu o expoziţie de lucrări de grafică şi instalaţii, aflată în galeria Teatrului municipal “Matei Vişniec”, le-a vorbit participanţilor despre modul în care şi-a conceput această expoziţie itinerantă.

Pătraşcu a spus că expoziţia, care este o expresie a “trăirilor” sale personale, cuprinde desene şi instalaţii realizate prin îmbinarea unor obiecte adunate din târguri de antichităţi “într-un sincretism al  limbajelor artistice”, iar titlul “The dark side of the moon”,a fost inspirat de celebra piesă rock a trupei Pink Floyd.

El a menţionat că instalaţiile cuprind obiecte,instrumente muzicale recuperate şi adunate de-a lungul anilor din diverse locuri ale Europei, dar şi din târgurile de antichităţi de la Rădăuţi şi Suceava, pe care le-a asamblat şi le-a dat o altă “dimensiune”.

(Liliana Bujdei)