Un tânăr apicultor sucevean își caută perechea în cel mai nou show de televiziune prezentat de Anamaria Prodan


Intră acum și în grupul de

Un tânăr apicultor de 28 de ani, din satul sucevean Negostina, speră să își găsească soția mult visată în cadrul celui mai nou show de televiziune, „Gospodar fără pereche”, difuzat de Pro Tv și prezentat de Anamaria Prodan Reghecampf.

În prima ediție a emisiunii, de marți, 6 iunie, tânărul Alexandru Abramiuc a fost prezentat întregii țării, alături de ceilalți 12 gospodari porniți în căutarea jumătății, de către Anamaria Prodan. Fiecare gospodar și-a spus povestea, și-a prezentat gospodăria, dar și care sunt așteptările de la femeia cu care doresc să întemeieze o familie.

Potrivit prezentării, suceveanul Alexandru Abramiuc este student în ultimul an la Cluj-Napoca și va deveni în curând inginer bio-chimist, iar această meserie îl va ajuta în afacerea pe care o are împreună cu familia sa, o fermă apicolă, unde grija pentru produsele apicole, albine și stupi este prioritară. Spune că e sociabil și îi place să cunoască oameni noi, îi place să citească și ascultă jazz și muzica anilor 50-70. Își dorește o femeie care să îl completeze, să fie plină de energie, implicată și să îi placă munca.

După acest prim episod, emisiunea va reveni pe post abia în toamnă pentru că în acest interval se vor desfăşura înscrierile pentru doamnele şi domnişoarele interesate de unul dintre fermierii prezentaţi în emisiune. Apoi, show-ul va continua cu etapele în care fermierii aleg cele mai potrivite partenere şi evoluţia relaţiilor dintre ei.

(Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de