Peste 400 de participanți la cea de-a X-a ediție Open Doors ASSIST, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a avut loc miercuri, 21 martie, cea de-a X-a ediție a evenimentului “Porți Deschise ASSIST Software”, cea mai bună ediție a evenimentului din ultimii ani, după cum au apreciat organizatorii. Manifestarea a reunit peste 400 de participanți și a oferit studenților interesați să înceapă o carieră în IT informații prețioase cu privire la activitatea companiei sucevene ASSIST Software. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor și Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, fiind dedicat studenților din toți anii de studiu și masterat.

Cătălina Micliuc, specialist marketing la ASSIST Software, a precizat în deschiderea evenimentului că manifestarea a crescut de la an la an, fapt pentru care în acest an organizatorii au hotârât să schimbe locația, din Amfiteatrul “Dimitrie Leonida” al USV în Aula din Corpul E, dar și pe holul din fața rectoratului.

„Anul acesta am schimbat locația evenimentului, am venit într-un spațiu mult mai mare și mai generos, și asta pentru că în fiecare an evenimentul nostru a crescut tot mai mult. Acest lucru se datorează în special generațiilor de studenți tot mai curioase, mai dornice să descopere cât mai multe din domeniul IT, dar cu siguranță și sprijinului pe care îl avem de fiecare dată din partea cadrelor didactice de la Universitate”, a spus Cătălina Micliuc.

Ea a precizat că Open Doors ASSIST este un eveniment complex, menit să le ofere studenților o imagine de ansamblu asupra experienței pe care o pot avea în cadrul companiei ASSIST Software și care le oferă acestora oportunitatea de a aplica pentru un stagiu de practică.

La rândul său, rectorul interimar al USV, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, a felicitat ASSIST Software pentru evenimentul desfășurat în universitatea suceveană și a remarcat buna organizare a manifestării.

Totodată, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian i-a invitat pe studenți să aplice pentru cele 60 de stagii de practică oferite de ASSIST Software, menționând că acestea fac diferența la finalul studiilor.

„Dacă la nivelul anului II pot spune că studenții noștri sunt mai buni decât cei pe care i-am avut în Statele Unite, la nivelul anului III acest lucru se pierde și asta e din cauza modului în care se face practica. Cele trei săptămâni pe care noi le avem în planul de învățământ oficial se pot extinde. Măcar o lună, o lună și jumătate ar trebui să faceți practică pentru că atunci când veți veni în anul III veți ști mult mai bine ce doriți să faceți și ne veți provoca și pe noi să ne adaptăm nevoilor voastre”, a explicat prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian.

La rândul său, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a apreciat deschiderea pe care ASSIST Software a manifestat-o în vederea colaborării cu Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor și în cadrul altor evenimente, subliniind faptul că mulți absolvenți ai USV și-au găsit un job în cadrul companiei sucevene.

De asemenea, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a menționat că stagiile de practică trebuie să fie pe perioade de cel puțin 2 – 3 luni și le-a solicitat reprezentanților ASSIST să transmită periodic propuneri de proiecte studenților suceveni astfel încât aceștia să se dezvolte.

Prof.univ.dr.ing. Ştefan-Gheorghe, decanul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a atras atenția cu privire la programa de învățământ, care trebuie să fie adaptată cerințelor de pe piața muncii, iar prof. univ. dr. ec. Carmen Năstase, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a evidențiat programele de „Contabilitate și informatică de gestiune” și „Informatică economică”, care joacă un rol important și în domeniul IT.

Cea de-a X-a ediție a evenimentului “Porți Deschise ASSIST Software” s-a desfășurat pe două secțiuni, ce au avut loc în paralel, într-o atmosferă informală, cu pizza, răcoritoare, dar și surprize pregătite de organizatori.

Astfel, în holul din fața rectoratului din corpul E a fost amenajată o zonă cu standuri de prezentare, unde studenții au luat parte la demonstrații practice de modelare 3D și programare de jocuri, au testat aplicații și dispozitive inedite dezvoltate pentru companii de renume mondial și au văzute proiecte reale.

De asemenea, studenții au avut parte și de o incursiune în cultura organizațională a companiei, descoperind varietatea de activități pe care le pot practica în timpul liber, alături de colegii din ASSIST Software (club de cliclism, fotbal, competiții).

A doua parte a evenimentului a constat într-o serie de prezentări ce au avut loc în Aula din Corpul E, sub sloganul ”Code your dreams!”.

Mai mult decât atât, participanții au avut parte și de o prezentare cu sfaturi utile pentru debutul în IT, dar și alte informații de care au nevoie pentru a-și începe cariera la ASSIST Software.

În cadrul evenimentului, studenții au putut participa la o tombolă specială, premiul cel mare fiind o Consolă SONY PlayStation 4 Slim 1 TB Call of Duty WWII Limited Edition + Call of Duty WWII! Premiul a fost câștigat de Costel Moșneguțu, student în anul 2, la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

ASSIST Software este una din principalele firme de pe piața suceveană care investește constant în viitorul profesional al studenților, încă din timpul facultății oferind numeroase stagii de practică pe perioada cărora studenții au șansa de a aplica în proiecte reale cunoștințele dobândite la cursuri.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de