Intră acum și în grupul de
Nici nu a trecut bine iarna și gândul ne zboară deja la concediu. Ne gândim unde să mergem, cât timp, plătim avansuri și facem planuri. Fie că este vorba despre un city break organizat în primăvară sau de binemeritatul concediu din vară, ambele presupun părăsirea domiciliului pentru câteva zile sau săptămâni. Ce poate fi mai neplăcut decât să vii relaxat din vacanță și să îți găsești casa ca după cutremur. Vecinii nu sunt pe fază, nimeni nu a văzut nimic, iar, de obicei, hoții au grijă să nu lase amprente.
Pentru a evita astfel de situații este bine să plănuiți nu doar vacanțe ci și metode ce pot ține hoții departe de locuința voastră. Statisticile spun că cele mai multe spargeri de locuințe au loc vara, în perioada concediilor.
Hoții nu pleacă în vacanță. Ce măsuri putem lua pentru a-i pune pe fugă?
În cele mai multe cazuri, hoții își planifică minuțios următoarea spargere. Filează casa, vecinii, mașinile din parcare și merg la sigur. Una din măsurile pe care le putem lua pentru a-i descuraja este să instalăm camere de supraveghere. Atât în exteriorul, cât și în interiorul locuinței noastre. Acestea trebuie montate astfel încât să arate intrările , curtea, camerele casei sau orice altă zonă prin care ar putea pătrunde hoții. Simplul fapt că aceste camere există, deja îi descurajează pe mulți spărgători de locuințe.
Camerele ip wireless sunt un mijloc modern de a vă proteja locuința. Au nevoie doar de o alimentare locală și reprezintă un real ajutor pentru situațiile în care sunteți plecat de acasă, chiar și pentru mai mult timp. O camera ip wireless va ofera siguranta de care aveti nevoie, pentru ca liniștea dumneavoastră să fie deplină, direct din concediu, cu o conexiune la internet puteți să vă vedeți casa , pentru a vă asigura că totul este în regulă.
Când doriți să achiziționați una sau mai multe camere de exterior este bine să optați pentru cele care înregistrează imagini clare, detaliate, la rezoluție HD și care oferă imagini bune inclusiv pe timpul nopții. Trebuie să fiți atenți și la carcasa camerei, deoarece este absolut necesar să fie rezistentă la condiții meteo nefavorabile.
Un alt ajutor de nădejde menit să pună hoții pe fugă este un sistem de alarmă. Alături de camerele de supraveghere, reprezintă protecția optimă. Sirenele îi sperie pe răufăcători și, chiar dacă sunt deja cu un pas în curtea dumneavoastră, vor fugi pentru a nu fi prinși. Acestea funcționează wireless sau pe cablu. Ambele sunt o alegere buna, dar cele wireless sunt recomandate în special pentru locuințe. Sunt și mai ușor de montat, iar casa nu se umple de cabluri, care pot afecta spațiul din punct de vedere estetic. De asemenea, pot fi conectate la sistemul de supraveghere video . Printre cele mai performante dispozitive se numără sistemele de alarmă de la A2t care oferă protecția necesară oricărui cămin.
Dacă luați aceste măsuri de siguranță este bine să știți că vă sunt de folos și pentru perioadele mai scurte de timp în care lipsiți. Camerele ip wireless de interior pot fi utilizate și în timpul în care sunteți la serviciu și doriți să vedeți ce fac copiii rămași acasă. Sau, poate aveți o bonă nouă și vreți să fiți sigur că interacționează cu cel mic este așa cum vă doriți. Așadar, o bună supraveghere a casei este o investiție care, pe lângă faptul că alungă hoții, vă poate pune în legătură foarte simplu cu locuința și cu ce se întâmplă acolo în lipsa voastră.
Intră acum și în grupul de