Intră acum și în grupul de
România participă cu 13 echipaje la Campionatele Europene de Canotaj la Juniori care se vor desfășura în perioada 26 – 27 septembrie la Belgrad (Serbia). Un număr total de 50 de sportivi plus 10 rezerve. Toți au avut rezultate negative la testele COVID-19, primind astfel undă verde pentru plecarea din țară.
Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, este extrem de mândră de toți sportivii pe care îi consideră un exemplu de bună purtare în această perioadă de grea încercare pentru întreg mapamondul.
„Toți sportivii calificați la Campionatele Europene de Canotaj la Juniori de anul acesta au trecut cu brio testele anti COVID-19. Îi felicit pentru că au dat dovadă nu doar de ambiție și determinare, ci și pentru că au fost responsabili și extrem de conștiincioși. În această perioadă de transmitere comunitară a virusului care ne-a dat tuturor mari bătăi de cap, ei s-au ținut departe de pericole și îi consider un exemplu de bună purtare. Tot lotul a înțeles pericolul prin care trecem și nu avem niciun sportiv diagnosticat cu COVID-19 în Complexul Sportiv Național Snagov. Au trecut mai bine de 4 luni de când s-au întors în cantonament și cu toții au respectat regulile de siguranță și distanțare socială impuse de autorități”, a declarat Elisabeta Lipă.
În urma Campionatelor Europene de Canotaj Under 23, desfășurate în perioada 5-6 septembrie la Duisburg (Germania), sportivii români au obținut 10 medalii, dintre care 5 de aur, 3 de argint și 2 de bronz. Romania s-a clasat astfel pe locul 1 pe națiuni în probele olimpice. Așteptări mari există acum și din partea juniorilor.
„Le urez succes juniorilor noștri, sunt sigură că munca lor se va concretiza în rezultate frumoase. După succesul de la Campionatele Europene de Canotaj Under 23, sperăm că vom aduce acasă cât mai multe medalii și la acest Campionat. Lotul de juniori are 50 de sportivi calificați și 10 rezerve. Cu toții s-au antrenat din greu în ultima perioadă. Sunt muncitori, talentați și determinați să urce țara noastră pe podium. Le ținem pumnii și suntem cu sufletul alături de ei”, mai spune Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.
Intră acum și în grupul de