Mandachi Hotel anunță că a depășit 640.000 de turiști și anunță că din noiembrie clienții vor putea asista la o serie de concerte live, cu unii dintre cei mai cunoscuți artiști autohtoni.


Intră acum și în grupul de

Mandachi Hotel&Spa, primul hotel din România care integrează mai multe concepte francizabile, raportează rezultate în creștere în acest an. Complexul hotelier de patru stele din Suceava a anunțat pentru primele nouă luni din 2023 o majorare a cifrei de afaceri de 17,5%, precum și a profitului de exploatare cu 32%. Rezultatele au fost susținute de creșterea numărului de camere vândute (+7%) și de oaspeți cazați (+8%). O contribuție substanțială a avut însă și departamentul de evenimente și evenimente corporate, care a înregistrat un plus substanțial de 50% a numărului de participanți.

„În primele nouă luni din 2023, numărul total de oaspeți – în hotel, restaurant, Spa și la evenimente – a depășit 93.000 de persoane. Per total, în cei cinci ani de activitate, Mandachi Hotel&Spa a atras peste 640.000 de turiști din 100 de țări. Pe primele locuri în clasamentul țărilor de proveniență sunt Ucraina, Italia, Germania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. La nivel național, pe primul loc se situează Bucureștiul, urmat de județele Suceava, Iași, Bacău și Neamț”, a declarat Neculai Ciulu, director general Mandachi Hotel&Spa.

Mandachi Hotel&Spa, pe prima pagina a New York Times

Ȋn martie 2022, la scurt timp de la izbucnirea conflictului din Ucraina, Mandachi Hotel&Spa a fost printre primele unități din țara noastră care a găzduit refugiați din țara vecină, inclusiv animalele de companie ale acestora. Ȋn total, peste 5.400 de persoane și 1.000 de necuvântătoare au primit cazare, hrană și transport, ȋn mod gratuit, la inițiativa proprietarului Ștefan Mandachi. Povestea și o fotografie din hotel au ajuns pe prima pagină a faimosului ziar The New York Times.

Management și proiecte noi

Pentru a crește nivelul de atractivitate al ofertei – adresate atât oaspeților, cât și vizitatorilor –Mandachi Hotel&Spa a anunțat, la finalul lunii septembrie, lansarea unui nou meniu tradițional și internațional. „După luni de muncă asiduă și cercetare, noul meniu al restaurantului Cucinotti împletește autenticitatea gastronomiei românești cu rafinamentul gastronomiei mediteraneene. Fiecare detaliu de design, modul de servire, precum și flexibilitatea echipei Cucinotti contribuie la crearea unei atmosfere calde și aduce un plus de savoare chiar în inima Bucovinei”, a explicat Neculai Ciulu, director general Mandachi Hotel&Spa.

Noul management al complexului hotelier își diversifică și oferta pe zona de entertainment. Din noiembrie, clienții Mandachi Hotel&Spa vor putea asista la o serie de concerte live, cu unii dintre cei mai cunoscuți artiști autohtoni. Pe lista invitaților se află nume de marcă, precum: Ștefan Bănică Jr., Horia Brenciu, Connect-R, Zdob și Zdub, Raluka Balkanik, Irina Rimes, Elena Gheorghe, Nicolae Furdui Iancu și Veta Biriș, Clejanii, Taraful Cleante, Taraful de la Vărbilău și multi alții.

Mandachi Hotel&Spa ocupă primul loc în recomandările Tripadvisor pentru Suceava. Este singurul hotel din oraș care dispune de un centru Spa în incintă, trei saune – turcească, bucovineană și hammam – două jacuzzi, precum și de o piscină de mari dimensiuni.

Rezultatele în creștere și noutățile anunțate de Mandachi Hotel&Spa survin la șase luni după schimbarea managementului complexului. Ștefan Mandachi a ieșit din business-urile din domeniul HoReCa pentru a se concentra pe zona de educație online și activități umanitare. Ȋn vara anului 2023, el a lansat Franchise Generator, primul program de mentorat pentru antreprenorii români care vor să-și transforme afacerea într-un lanț de francize.


Intră acum și în grupul de