FC Porto – Arsenal, în optimile Champions League – este loc de surprize?


Intră acum și în grupul de

Arsenal este considerată de către foarte mulți experți drept una dintre favoritele principale la câștigarea trofeului Ligii Campionilor, în acest sezon. Cu un stil de joc mai puțin spectaculos decât în sezonul precedent, dar cu o atitudine mult mai matură, oamenii lui Mikel Arteta n-au avut probleme să se califice din grupa în care le-au întâlnit pe FC Sevilla, Lens și PSV Eindhoven, iar în optimi vor întâlni un adversar aparent ușor de abordat.

“Tunarii“ din Londra dau piept cu FC Porto în primul tur de după faza grupelor, iar bookmakerii și suporterii îi consideră favoriți cerți pe Saka, Martinelli și colegii lor. Totuși, misiunea englezilor ar putea să nu fie la fel de ușoară precum arată calculele hârtiei. FC Porto este o echipă care are în componență câțiva jucători importanți și, în plus, are avantajul pedigree-ului european. Acesta este net superior celui pe care îl are Arsenal, club relevant doar pe plan intern, de-a lungul istoriei.

Arsenal, favorită la pariuri contra lui FC Porto

Cu transferuri de răsunet reușite în vară, Arsenal și-a propus încă din startul sezonului să câștige campionatul și să aibă un parcurs cât mai lung în UEFA Champions League. După ce Declan Rice și Kai Havertz au avut un impact benefic în cadrul echipei, fanii “tunarilor“ au început să viseze frumos și speră chiar la o dublă istorică pentru formația de pe Emirates Stadium. La pariuri pe Champions League, Arsenal este cea de-a patra favorită a competiției.

Londonezii au cota 7,00 pentru un astfel de succes nemaiîntâlnit în istoria clubului, începută în 1886. Lipsa celui mai prestigios trofeu european din vitrina clubului este o adevărată rușine pentru Arsenal, astfel că presiunea este mare pe trupa lui Arteta în acest sezon, când culoarul pare a fi unul favorabil. Fără mult mai galonatele trupe din Anglia în competiție, cum ar fi Chelsea, Liverpool sau Manchester United, Arsenal trebuie doar să se ridice deasupra favoritelor principale: Manchester City (3,00), Bayern Munchen (5,00) și Real Madrid (6,50).

Până să ajungă să aibă cu adevărat șanse la câștigarea competiției, Arsenal trebuie să treacă de faza optimilor. Acolo, “tunarii“ vor da piept cu FC Porto. Lusitanii nu traversează cea mai bună perioadă din istoria clubului, având evoluții și rezultate oscilante în campionat și în Liga Campionilor. Totuși, oamenii lui Sergio Conceicao au un blazon important în Europa.

Porto are două trofee ale Ligii Campionilor în palmares, precum și două trofee Europa League, adică cu două mai multe decât rivalii lor englezi din optimi. Totuși, bookmakerii consideră că echipa lui Arteta este favorită clară înaintea acestei duble, englezii având cota 1,77 să se impună pe terenul lui FC Porto în turul care se va disputa în data de 21 februarie 2024, de la ora 22:00, în Portugalia. Totuși, dacă crezi într-o surpriză, poți miza pe victoria lui FC Porto (cota 4,33) sau o remiză (cota 3,80).

În concluzie, acestea sunt informațiile de care ai nevoie, dacă dorești să incluzi meciul FC Porto – Arsenal pe lista opțiunilor de pariere pe care le ai pentru următorul tur al UCL. Ține cont de potențialele modificări care pot fi făcute la nivelul cotelor și mizează pe favoriții tăi, cu atenție și responsabilitate!

Sursa foto: Unsplash.com


Intră acum și în grupul de