Intră acum și în grupul de
O prezenţă feminină interesantă, cu o stare de spirit pe măsură, Georgiana Păsăilă, cunoscută pe scena muzicală după numele de GINA, este o tânără suceveancă în vârstă de 25 de ani care deşi consideră că „matematica este mai uşoară decât muzica”, la momentul actual se consideră împlinită pe plan profesional.
Începutul în muzică a rădăuţencei care s-a consacrat pe plan local prin talentul vocal pe care îl posedă a coincis cu momentul la care aceasta a fost admisă în clasa a IX-a la Colegiu de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, acolo unde a studiat pianul şi canto clasic.
„Înainte să studiez muzica, timp de 8 ani de zile am făcut sport de performanţă, handbal, dar şi gimnastică atunci când eram mai mică. Îmi plăcea enorm de mult sportul pe care îl făceam, visam să fac toată viaţa acest lucru şi să ajung o sportivă reputată. În clasa a VIII-a însă, antrenorul meu a purtat o discuţie cu părinţii mei sfătuindu-i să mă îndrume către o unitate şcolară cu profil muzical, fiind la curent cu talentul vocal pe care îl aveam. Atunci a fost momentul în care destinul meu a luat o altă întorsătură, lucru de care astăzi sunt foarte mândră”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Georgiana Păsăilă.
O persoană sensibilă care crede în existenţa destinului, dar şi în puterea cu care omul îşi poate decide singur soarta, Gina îşi aminteşte cu drag de cei care, de-a lungul anilor, i-au marcat într-un anume fel existenţa. Astfel, tânăra cântăreaţă le menţionează cu multă consideraţie pe Iuliana Buraciuc şi Viorica Corjan, ambele profesoare de muzică în cadrul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi susţine că studiind muzica la un nivel avansat a avut bucuria să cunoască persoane cu experienţă, devotate domeniului în care activează, de la care a avut de învăţat numai lucruri bune. În timpul studenţiei, pe care şi-a petrecut-o la Bucureşti, unde a urmat Conservatorul, a avut ocazia să le cunoască şi altfel, dincolo de sticlă şi de talentul vocal deosebit pe care îl au, pe consacratele artiste: Andra, Micky şi Denisa (Bambi).
„Adesea mă gândeam că efortul fizic pe care îl depuneam în timpul pregătirii mele sportive mi se părea insignifiant pe lângă modul în care mă epuizam fizic şi psihic în timpul liceului, din cauza programului de pregătire muzicală pe care îl aveam după orele de cultură generală. Consider că un liceu de arte te formează altfel ca om”, a arătat Gina, a cărei adolescenţă a fost încărcată de sutele de ore de studiu, lucru pe care astăzi nu îl regretă.
Ambiţia şi încrederea în forţele proprii au fost cele care au determinat-o pe tânăra suceveancă să aleagă drumul capitalei, în condiţiile în care toţi colegii săi de liceu hotărâseră să studieze Conservatorul la Iaşi. „În timpul facultăţii, am avut ocazia să plec în străinătate, să cânt şi să îmi câştig primii bani. Am semnat contracte în Anglia (Londra), Italia (Roma) şi asta pentru că în Bucureşti şansele stau la fiecare pas. Important este să speculezi momentul. Am cântat acolo în cluburi, pub-uri şi restaurante”, ne-a dezvăluit Gina.
Artista a revenit la Suceava deoarece aici şi-a întâlnit marea iubire, deşi nu se gândea niciodată că se va reîntoarce acasă. După o pauză lungă de pe scena muzicală din municipiu, Gina a revenit pe plan local, iar într-un timp destul de scurt a devenit din ce în ce mai cunoscută şi mai apreciată pentru muzica pe care o cântă, spunând că în momentul în care este contactată pentru o cântare, nu refuză niciodată.
Şi pentru că este de părere că un artist complex va fi întotdeauna capabil să cânte orice gen muzical care i se propune, Gina nu a refuzat să cânte nici muzică de petrecere (manele), colaborarea cu artistul Lorenzzo fiind una de notorietate pe plan local. Reamintim că cei doi au înregistrat şi un videoclip la piesa „Iubesc, iubesc”. În ceea ce priveşte genul lăutăresc, suceveanca se mândreşte cu două pise („Mama mea” şi „Timpul trece mult prea greu”) pe care le-a înregistrat anul trecut într-o colaborare cu unul dintre titanii muzicii lăutăreşti, Ninel de la Brăila. Ambele piese au videoclip şi se vor difuza de luna viitoare pe posturile de televiziune naţionale, de profil. Pentru anul 2012, artista şi-a propus să lucreze la un album de folclor autentic bucovinean. Până la acest moment, Gina a filmat nouă videoclipuri.
„Talentul vocal l-am moştenit probabil de la mama mea care a cântat folclor şi care a făcut parte din Ansamblul Folcloric asta până la momentul în care şi-a întemeiat o familie, iar la acest moment ştiu că este foarte mândră de mine (…) Nu sunt o mare fană a site-urilor de socializare şi nu doresc îmi creez o imagine superficială în faţa publicului. Prefer ca oamenii să mă descopere treptat, live şi nu pe internet sau prin intermediul imaginilor. De regulă, sunt contactată de oamenii care mă vad acolo unde cânt, sau care au auzit de mine, iar eu răspund întotdeauna cu plăcere, fie că este vorba despre o reprezentanţie la un local, sau de o petrecere privată. Sunt o persoană destul de conservatoare”, a explicat, cu modestie, artista.
În prezent, Gina cântă în cele mai râvnite localuri sucevene şi este membră a formaţiei “Luxor”, din care mai fac încă patru băieţi talentaţi, trei dintre ei fiind absolvenţi de Conservator: Narcis Rotaru, Luis Ursache, Ionuţ Peiu şi Petru Şoiman.
Ca perspectivă de viitor, dacă ar fi să renunţe la muzică, Gina se consideră pregătită să îmbrăţişeze cariera de designer vestimentar şi se vede creând cele mai elegante rochii de seară. „Îmi plac rochiile de seară luxoase, paietele şi pietrele preţioase”, ne-a mai dezvăluit artista.
Intră acum și în grupul de