Intră acum și în grupul de
Dorin Goian a anunţat, prin intermediul impresarului său, că este de acord să rămână la Glasgow Rangers chiar şi în situaţia în care clubul va fi retrogradat, la “masa verde”, în liga a doua din Scoţia, arată realitatea.net.
Potrivit sursei citate, gestul lui Dorin Goian i-a impresionat pe fanii lui Glasgow Rangers, mai ales că fundaşul român a acceptat anul trecut reducerea cu 50% a salariului, din cauza crizei financiare cu care s-a confruntat clubul. Anunţul său vine într-o perioadă în care mai mulţi jucători, printre care şi căpitanul echipei, se pregătesc să plece de pe “Ibrox Park”.
“Singurele veşti bune pentru noua compania e că fundaşul Lee Walace a semnat, iar agentul lui Dorin Goian a declarat presei că fundaşul român e dispus să joace în First Division (n.r. – liga secundă din Scoţia)”, notează Daily Mail.
Intră acum și în grupul de