Ciprian Teodorescu, suceveanul care „deseneaza” cu vocea, la „Vocea Romaniei”


Intră acum și în grupul de

Suceveanul Ciprian Teodorescu a reuşit să-i impresioneze cu vocea sa pe toţi cei patru juraţi în cadrul primei emisiuni din cel de-al doilea sezon din „Vocea României”.

După interpretarea excepţională a melodiei „Love is all around” a trupei Wet Wet Wet, concurentul, în vârstă de 32 de ani, a ales să facă parte din echipa cântăreţei Loredana Groza, de altfel cea care a întors prima scaunul la “Vocea României”.

În ceea ce priveşte interpretarea sa, artista a apreciat: “Cânţi cu lejeritate, ca şi cum ai vorbi, totul e flowing… aşa cum spun americanii”.

Sursa: Youtube

După prestaţia din prima emisiune de la “Vocea României”, Ciprian a declarat: „Anul ăsta m-am hotărât să fac alegerea între două pasiuni pe care le vedeam până acum pe picior de egalitate: arhitectura şi muzica”.

Referitor la experienţa trăită pe scenă, arhitectul a scris pe pagina sa oficială de facebook: “Momentul în care am interpretat acea piesă a fost plin de cele mai puternice trăiri din viaţa mea, pe care le resimt şi acum la fiecare like de la voi şi la fiecare gând al vostru. Vă multumesc din suflet”.

Susţine-l şi tu dând un LIKE la pagina de Facebook:

http://www.facebook.com/CiprianTeodorescuVoceaRomaniei


Intră acum și în grupul de