Intră acum și în grupul de
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Valeriu-Ștefan Zgonea, în care cere să adreseze Parlamentului un mesaj cu ocazia împlinirii unui an de mandat.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului solicită, în conformitate cu prevederile Art. 88 din Constituţia României, să adreseze Parlamentului un mesaj cu ocazia împlinirii unui an de mandat, în ședința reunită a celor două Camere, din data de 16 decembrie a.c., ora 11.00.
”În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj. Vă propun ca data prezentării mesajului în ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 16 decembrie a.c., ora 11.00”, le-a scris Klaus Iohannis președinților celor două Camere ale Parlamentului. (Irina L.)
Intră acum și în grupul de