Planul cadru pentru învăţământul gimnazial, prezentat, marţi, de ministrul Educaţiei Naţionale, Adrian Curaj. Vezi care sunt noutăţile pentru clasele V-VIII


Intră acum și în grupul de

Reducerea unei ore de limba română şi introducerea disciplinei Informatică şi TIC la clasa a V a, precum şi introducerea studiului limbii latine la clasa a VII a, dar şi alocarea de ore separate pentru studiul muzicii şi desenului reprezintă câteva dintre noutăţile planului cadru pentru învăţământul gimnazial.

elevi gimnaziu.gif

Planul cadru pentru învăţământul gimnazial, care va fi aplicabil începând cu anul şcolar 2017-2018, a fost prezentat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de

ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, împreună cu secretarul de stat, Monica Anisie şi directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Ciprian Fartuşnic.

„Timp de mai bine de trei luni, în urma celei mai ample consultări publice pe care a cunoscut-o educaţia în ultimii ani, am asistat la cea mai complexă dezbatere despre educaţie, nu doar despre planul-cadru. Decizia Ministerului Educaţiei este expresia consultării publice şi a vocilor care s-au făcut auzite în spaţiul public. Cred ca planul cadru pe care l-am prezentat astăzi este cea mai bună variantă posibilă, ţinând cont de voinţa societăţii şi de posibilităţile actuale. Tot ceea ce proiectăm referitor la învăţământul gimnazial este orientat către profilul absolventului. «Miracolul» aşteptat ţine de noi, de paşii sistematici pe care îi vom face predictibil, cu inovare şi responsabilitate, fără a mai pune în joc viitorul copiilor noştri”, a declarat ministrul Adrian Curaj în cadrul conferinţei de presă.

Potrivit unui comunicat de presă al MENCŞ, planul-cadru pentru clasele V-VIII este însoţit “de un profil solid al absolventului” şi a fost elaborat în parteneriat cu specialişti în educaţie şi axat pe obiective clare, la final de ciclu, pe cele opt competenţe-cheie: comunicare, matematică, ştiinţe şi tehnologii, competenţe digitale, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, antreprenoriale şi competenţe de exprimare culturală.

“Un principiu important care stă la baza planului-cadru este acela de a oferi timp profesorului pentru inovare şi creativitate la clasă, însoţit de resurse educaţionale deschise. Astfel, 75% din timpul de la clasă va fi dedicat procesului de predare si evaluare, restul de 25% fiind la dispoziţia profesorului pentru recuperare, activităţi remediale sau de consolidare, în funcţie de nevoile constatate în munca la clasă”, se precizează în comunicatul de presă al MENCŞ.

Alte noutăţi asociate planului-cadru pentru învăţământul gimnazial vizează reechilibrarea ponderii diferitelor ariilor curriculare, introducerea unei noi discipline (Informatică şi TIC) şi creşterea ponderii Curriculumului la decizia şcolii (CDS): între 1-3 ore în clasele V-VII şi între 1-4 ore în clasa a VIII-a. De asemenea, se asigură studierea sistematică a „noilor educaţii” în toţi anii de gimnaziu, în cadrul disciplinei Educaţie socială: Gândire critică şi drepturile copilului, Toleranţă şi educaţie interculturală, Educaţie juridică şi cetăţenie democratică, Educaţie economico-financiară şi antreprenoriat.

Astfel, potrivit documentelor de prezentare a planului cadru pentru învăţământul gimnazial, la clasa a V a este prevăzută reducerea cu o oră alocarea pentru limba română, ce este destinată, în prezent, pentru remedierea întârzierilor în achizițiile din ciclul primar. Totodată, la clasa a V a va fi introdusă o nouă disciplină – Informatică și TIC, care va avea alocată o oră pe săptămână, iar la Educația socială, ce are alocată o oră pe săptămână, este introdus „studiul gândirii critice în contextul drepturilor și responsabilităților”. Tot la clasa a V a, pentru disciplina Istorie creşte alocarea la două ore pe săptămână.

La clasa a VI a va fi introdusă o nouă disciplină – Informatică şi TIC, care va continua studiul de la clasa a V a şi va avea alocată o oră pe săptămână, în timp ce în cadrul disciplinei Educaţie socială va fi introdusă educația interculturală.

Printre noutăţile planului cadru la clasa a VII a se numără introducerea disciplinei Informatică şi TIC, ce continuă studiul de la clasa a VI a, iar în cadrul disciplinei Educaţie socială va fi introdusă educaţia pentru cetăţenie democratică, inclusiv elemente de educație juridică. Totodată, la clasa a VII a se introduce disciplina Elemente de limbă latină și de cultură romanică, disciplină ce va avea alocată o oră pe săptămână.

La clasa a VIII a disciplina Informatică şi TIC continuă studiul de la clasa a VII a, iar în cadrul disciplinei Educaţie socială este  introdusă educația financiar-economică și antreprenoriatul.

Tot la clasa a VIII a va fi asigurată o alocare de câte o oră pe săptămână pentru ambele discipline din aria Arte, respectiv Muzică și Arte plastice.

Totodată, la clasa a VIII a, consilierea și dezvoltarea personală vor fi focalizate pe orientarea școlară a elevilor.

Planul cadru pentru gimnaziu mai prevede că la disciplina Educaţie Tehnologică şi aplicaţii practice, disciplină studiată de elevii claselor V-VIII, accentul va fi pus pe latura practică.

Potrivit Calendarului elaborării Curriculumului, apelul de selecţie a cadrelor didactice pentru participarea în grupurile de lucru care vor realiza programele şcolare s-a lansat în cursul zilei de 5 aprilie 2016, urmând ca în perioada 6 aprilie- 4 mai 2016 să aibă loc înscrierea cadrelor didactice în sistemul informatic, iar în perioada 5-15 mai este prevăzută evaluarea portofoliilor şi selecţia cadrelor didactice, în timp ce în data de 20 mai va fi publicat rezultatul selecţiei şi vor fi constituite grupele de lucru, urmând ca instruirea acestora să aibă loc în perioada 23-27 mai 2016.

Proiectele programelor şcolare vor fi elaborate în perioada 30 mai-31 august 2016, prezentarea draft-ului programelor şcolare  va avea loc în perioada 1-2 septembrie, analiza şi pilotarea proiectelor programelor şcolare sunt prevăzute pentru începutul anului şcolar  2016-2017, iar dezbaterea proiectelor programelor şcolare va avea loc în perioada 15 septembrie-1 octombrie 2016.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de