Intră acum și în grupul de
Săptămâna trecută, premierul moldovean Pavel Filip a declarat că exclude o eventuală unire a Republicii Moldova cu România, singura variantă posibilă fiind parteneriatul în cadrul Uniunii Europene.
Declarația reprezintă o clarificare a modului în care percepe clasa politică din Republica Moldova relația cu România: două state cu aceeași limbă dar fără ingerințe în politica internă a celuilalt stat.
Principalele partide moldovenești Partidul Democrat al oligarhului Vladimir Plahotniuc și Partidul Socialiștilor al rusofilului Igor Dodon sunt forțe politice adepte explicit ale statalității moldovenești , pe când celelalte partide pro europene conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase sunt adepte tacit ale aceluiași curent. Mișcarea unionistă este minoritară, puțin credibilă și divizată: Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu (circar politic de calibru) și Partidul Unității Naționale condus de Anatol Șalaru și patronat de Traian Băsescu (un circar politic de un calibru și mai mare).
Obiectivele principale ale politicii externe moldovenești sunt: o influență românescă cât mai redusă în Republica Moldova; donații financiare cât mai mari din România, fără condiționalități; investiții economice românești cât mai mici în Republica Moldova; relații directe cu Uniunea Europeană, fără implicarea României, sau cu orice stat membru al Uniunii Europene (mai puțin România); o influență rusească cât mai mare în Republica Moldova și păstrarea statutului limbii ruse de a doua limbă oficială; joaca la mai multe capete cu principalii actori politici occidentali din regiunea Mării Negre.
Pentru îndeplinirea acestor obiective de politică externă, clasa politică moldovenească a beneficiat de sprijinul consistent a unei clase politice românești lipsită de patriotism, incompetente, credule și fără viziune politică.
Să sperăm că următorul Centenar va fi mai plin de realizări…..
sociolog dr. Adrian BOTEZATU
Intră acum și în grupul de
