Intră acum și în grupul de
Așa și-a început campania electorală Liviu Dragnea în județul Suceava, în localitatea Dumbrăveni, acolo unde s-a dezlănțuit efectiv la adresa unui tânăr din public, care la întrebarea domnului Dragnea – ”Ce am făcut noi, PSD, pentru România?” a răspuns cu o sinceritate dezarmantă: NIMIC!
PSD a continuat acest registru pe tot parcursul campaniei.
De rememorat este și momentul în care același Liviu Dragnea îl făcea pe antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi care a construit simbolic primul metru de autostradă din Moldova, ”un circar și un șmecheraș”. Din acel moment lucrurile erau deja clare.
Punctul culminant al campaniei PSD în județul Suceava a fost vizita premierului Viorica Dăncilă, care a confundat Suceava cu Hunedoara.
Iar ”cearta” pe care media locală a primit-o la conferința de presă din aceeași zi de la miniștrii Sorina Pintea (Sănătate) și Orlando Teodorovici (Finanțe) iarăși e de povestit în manuale.
Numai presa locală nu înțelege că de fapt Spitalul de la Fălticeni mai are nevoie doar de un lăcătuș ca să deschidă porțile pentru pacienți, drumul expres Siret-București este aproape de transformarea lui în autostradă, șoseaua de centură a Sucevei este la câțiva metri de inaugurare iar cât despre ”Utilități și mediu la standarde europene”, proiectul pentru care 61 de primării plătesc fără să aibă nici un beneficiu nu mai e o problemă pentru că o preia Guvernul.
Ca să nu mai vorbim de momentul delicat (cu elicopterul SMURD) al senatorului Virginel Iordache, unde cei din PSD Suceava iarăși nu au făcut NIMIC.
Ce ar mai fi fost de făcut prin județul Suceava?
Cum ziceam, mai NIMIC.
PSD a făcut campanie așa cum a știut el, cu teme care doar în mintea LIDERILOR lor sunt importante și așa au obținut NIMIC. Ioan Stan și echipa nu au înțeles nici acum că oamenii vor respectați și nu luați de proști după ce în prealabil i-ai anesteziat cu ceva pomeni electorale.
Să știți că în politică ”istoria” se răzbună pe tine când te aștepți mai puțin iar astăzi senatorul Ioan STAN, președintele ales al PSD Suceava, singurul președinte din istoria PSD care nu a spus NIMIC, nici un cuvânt, în calitate de candidat la alegerile din partid, decontează momentul iunie 2016, atunci când în calitatea sa de președinte executiv al PSD nu a făcut NIMIC pentru ca PSD să câștige alegerile locale la capitolul Consiliu Județean iar Cătălin Nechifor, extrem de bolnav la acea vreme, să poată fi reales, în felul acesta, la șefia CJ Suceava.
În județul Suceava, la aceste alegeri, dobânda la NIMIC este evidentă.
Și pentru PSD și pentru ALDE.
Pentru ALDE însă rămâne o mare consolare- momentul din campanie, (cam singurul în care cei de la ALDE Suceava au ieșit la muncă) în care echipa, în frunte cu deputatul Ștefan Băișanu, hrănește porumbeii din centrul Sucevei.
Până când însă aceștia vor avea drept de vot va mai dura!!
În rest nu prea mai e NIMIC de spus la ora asa despre cele două partide de guvernământ!
MIHAI CHIRA
Intră acum și în grupul de