Intră acum și în grupul de
Ministrul Educației, doamna Ecaterina Andronescu a fost demisă din funcție, de șefa ei, premierul Viorica Dăncilă, și asta ca urmare a declarațiilor pe care dna Andronescu le-a făcut la o emisiune TV și în care spunea că ”am învățat de la părinții mei să nu mă urc la străini în mașină”.
Doamna Andronescu a aflat de pe Facebook că a fost demisă pentru ceea ce a zis și bineînțeles că în loc să tacă și să-și toarne eventual ”cenușă în cap” a început să atace și să explice că nu ea e cea care a greșit ci noi, aștia micii, care suportăm miniștrii, nu am înțeles ce trebuie și chiar a certat-o pe doamna Dăncilă pentru faptul că nu cooperează la viziunea ei de educare a tinerei generații de elevi.

Am dat o căutare pe Wikipedia și am găsit următoarele despre fostul ministru: Ecaterina Andronescu (n. 7 aprilie 1948, Malovăț, Mehedinți, România) este un politician român, membră a Partidul Social Democrat,…bla, ba…
Mă gândesc că acum 60 de ani în urmă, cam în perioada 1958 – 1964, când domnișoara Ecaterina (pe vremea aia) începea să învețe și să înțeleagă, ce, și cum e cu lumea în care trăiește, la Malovăț treceau mașinile una după alta, iar luatul la ocazie era vreun fel de sport local astfel încât părinții săi au trebuit să o învețe să nu se urce în mașiniile celor pe care nu îi cunoaște.
Avea fostul senator de Suceava, Orest Onofrei o vorbă pe care tot o spunea pe la mitingurile electorale, așa mai mult ca autoapărare. Povestea dl senator că părinții săi l-au avertizat în legătură cu vorbitul în public: ”Ai grijă că dacă ai să taci lumea o să creadă că ești prost. Iar dacă ai să vorbești se vor convinge de asta!”
Trecând peste glume, e clar că doamna Andronescu, dacă tăcea, ministru rămânea și avea șansa să mai stea în funcție o perioadă! Așa e liberă de acum să spună ce vrea. Ideea e că nu mai contează!
Mihai Chira
Intră acum și în grupul de