Lectura în epoca digitală-de prof. dr. Gorban Cojocariu Anca


Intră acum și în grupul de

Care este atitudinea tinerilor faţă de lectură? Citesc sau nu elevii noștri? Și mai ales, cum văd ei o invitație la lectură? Iată întrebările care au stimulat debutul proiectului ,,Biblioteci instagramabile”, propus de elevi, trebuie să mărturisesc, și la care sunt atât de pătimaș părtașă.

Multe cercetări privind lectura dovedesc că, de fapt, tinerii de azi citesc la fel de mult, poate chiar mai mult decât cei din generațiile anterioare, dar citesc altfel și altceva decât li se recomandă. De aceea, este esențial ca profesorul să le cunoască interesele de lectură , mediile din care își iau recomandările, ce aplicații  folosesc pentru a citi, tocmai spre a putea avea o conexiune reală cu ceea ce-i interesează când vine vorba de cărți.

Cred în continuare că lectura rămâne, încă, una dintre căile importante de armonizare a sinelui cu lumea din jur. Iar rolul profesorului este acela de a deschide această cale tinerilor, acestor generații atât de grăbite în a face totul abreviat. Depinde doar de profesor cum reușește să facă acest lucru. Dacă profesorul nu încearcă, dacă nu se adaptează, elevul îl va ignora. Câtă vreme tinerii ne lasă o fereastră deschisă, noi, profesorii avem șansa de negocia: cărțile noastre cu metodele lor!  Și iată, profesorul nu mai e singur în acest efort.

Generațiile acestea vor schimba radical lumea în care trăim. Obișnuiți de mici cu telefoanele smart și mega-dependenți de tehnologie, tinerii sunt în permanentă comunicare cu ceilalți, cu un singur click și de pe orice dispozitiv wi-fi. Elevii de astăzi sunt plămădiți din alt aluat. Ei folosesc cu dexteritate mijloacele IT. O fi oare acesta răspunsul la întrebarea: De ce abordarea lecturii unei cărți tipărite este neatractivă, banală, plicticoasă, neinteresantă?! Clar, cărțile în format electronic (e-books) sunt mai potrivite pentru preocupările adolescenților. De ce mulți ignoră cartea? În orice format. De ce preferă informații facile și persuasive puse pe tavă de orice „influencer”?. Cum putem lua locul unui influencer pentru a le ghida alegerile și, implicit, lectura? Poate e timpul ca volumele de versuri, operele în proză și teatru, studiile și cercetările științifice să nu rămână doar în librării, biblioteci, edituri, în sufrageria autorilor sau în propriile computere?

Întrebându-i pe elevi, la un moment dat, care e cel mai puțin instagramabil loc pentru ei, mi-au răspuns zâmbind: o bibliotecă. E ultimul loc în care socializezi, râzi, te simți bine cu prietenii. Atunci mi-a sclipit ideea unei provocări: cum putem face o bibliotecă un loc instagramabil? Un spațiu în care vii din drag, vii cu prietenii, stai pe îndelete la un ceai, discuți o carte, faci o poză, lași o recenzie? Putem? Răspunsul lor a fost timid: Nu știm dacă reușim, dar putem încerca!

Așa s-a profilat conceptul, s-a concretizat apoi într-un proiect, acela pe care-l menționam mai sus, al bibliotecilor instagramabile. Una dintre activități mi-a placut în special: Vlog your book with a cup of tea! E în ,,progres” încă, se va concretiza săptămâna viitoare, în perioada 17-21 februarie 2025, în cadrul programului ,, Săptămâna Altfel”.

Ne dorim ecouri pozitive, atât eu, cât și tinerii! Dar cel mai mult ne dorim să ne placă ceea ce facem, să ne bucurăm unii de alții, să savurăm întâlnirea cu cartea în acest spațiu nou, în online, pe insta, pe Threads.

So, let’s read@ and enjoy!  SvBooknook

Prof. Dr. Gorban Cojocariu Anca

Colegiul Național Mihai Eminescu, Suceava


Intră acum și în grupul de